Gala Aniversară a Clubului Lia Art: spectacol, eleganță, artă

0

Pe scândura Teatrului Tineretului, Clubul de Dans Sportiv Lia Art a marcat două decenii de excelență printr-o gală elegantă și plină de emoție. N-a fost un moment de bilanț, nici de premiere și nici de angajament, cum bine a zis Laura Leșovschi. A fost un moment de trăit, simplu și uman. Și l-au trăit sportivii, antrenorii, susținătorii și iubitorii dansului, care au umplut sala teatrului și s-au bucurat de artă, grație și pasiune.

În atmosfera specială a sfârșitului lunii decembrie, evenimentul nu a fost o celebrare, cât o recunoaștere a muncii, talentului și dedicării. Iar remarcabilii dansatori au împărțit cu publicul nu doar emoția și trăirea, ci însăși răsuflarea.

 

Călătoria în lumea celor 10 dansuri – obiectul probelor din competiții (5 clasice standard, cunoscute sub denumirea de dansuri de societate, cărora li s-au adăugat 5 dansuri latino-americane) a fost despre expresivitate, nerv și pasiune. Fiecare pereche și fiecare mișcare – lucrată până la nivel de detaliu – a purtat privitorul într-o poveste fantastică, în pași de vals, tango și quickstep, până la samba, cha-cha-cha, rumba, paso doble sau jive.

20 de ani de Lia Art au însemnat devenire, pe un tărâm în care punctul de lumină – hrănit cu disciplină, inspirație și creativitate – a ajuns campion. Generație, după generație…

Momentul de suflet și recunoștință, singurul în care vocea Laurei Leșovschi a tremurat, a fost cel al pașilor. Nu de dans!

Cu fața spre public, antrenoarea și fondatoarea Clubului Lia Art, a făcut câte un pas în spate pentru fiecare dintre oamenii care au ales să facă parte din poveste, pe parcursul celor 20 de ani: ”Este despre domnul Marian Istrate de la București, care ne-a îndrumat în a defini personalitatea juridică a clubului și ne-a încurajat pentru ce avea să urmeze. Este despre domnul Alexandru Leșovschi co-membru fondator. Este despre toți părinții, colaboratorii și autoritățile care au fost lângă noi în anumite momente. Este despre Ilinca, este despre Cristi, este despre Teona, Cosmin, Diana și Teo pe care scrie și acum Lia Art. Este despre domnul Josanu Vitalie și colaborarea cu dumnealui. Este despre cei ce dansează, se luptă, plâng și râd, trăindu-și o parte din viață aici, este despre publicul nostru, este despre locul obținut la concurs, este despre o familie a cărei principală acțiune este să se întâlnească, să creeze și să iubească. În față este trecutul, în spate este viitorul prin care avem datoria să trecem până la capăt!”.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.