”Nu întreba planta ce are nevoie, întreabă solul ce are nevoie să-i dea plantei!” – aceasta a fost ideea centrală a simpozionului desfășurat ieri (3 octombrie) la Hotelul Ceahlău din Piatra-Neamț. Manifestarea a reunit specialiști de marcă, reprezentanți ai universităților de prestigiu din România și Republica Moldova, reprezentanți ai Academiei Române și ai instituțiilor care au cercetat minuțios agricultura ecologică, sănătatea pământului și factorii care frânează capacitatea lui de regenerare.
”Dați-mi voie să declar deschise lucrările simpozionului Factori și procese pedogenetice din zona temperată, ediția a XXXIII-a, manifestare care a început în 1991 sub oblăduirea colegului nostru Gheorghe Lupașcu, care nu mai este printre noi. Din 2003 coordonez simpozionul, dar asta nu înseamnă că sunt singurul care se ocupă de organizare. Simpozionul se desfășoară sub oblăduirea a două instituții, este vorba despre Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași prin Facultatea de Geografie și Geologie, respectiv Departamentul de Geografie, dar și prin inimosul colectiv al noului Centru de Cercetări Geografice din Iași, afiliat la Academia Română, filiala Iași. Cele două instituții au în această lună Zilele Academice Ieșene și Zilele Universității Alexandru Ioan Cuza, motiv pentru care această manifestare științifică le este dedicată”, a precizat în cuvântul de deschidere prof. dr. Constantin Rusu, reprezentantul Centrului de Cercetări Geografice Iași.
Domnia sa n-a uitat să-și salute iluștii foști colegi de la Stațiunea de Cercetări Stejaru, de unde a plecat acum 40 de ani ca să profeseze la UAIC Iași: prof. univ. dr. Gheorghiță Gogu, fost rector al Universității din Bacău și doamna Elvira Gille, genetician, colaboratoare a Facultății de Biologie din Iași și iubitoare de plante ”care mai de care mai medicinale”.
Evident, prof. dr. Rusu n-a uitat să-i mulțumească pentru colaborare doamnei Angela Hanganu, directoarea Oficiului Județean de Studii Pedologice și Agrochimice Neamț, și să menționeze prezența reprezentanților Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca și ai Universității Științele Vieții de la Iași, precum și prezența distinsului colaborator dr. ing. Vasile Pop-Silaghi, directorul SC Business Agro Consulting SRL – Girov, Ferma Vălenii Doamnei.
Vasile Pop-Silaghi, omul care cultivă pământul de 40 de ani, a inserat în discursul său un pasaj din Școala rugăciunii: ”Mi-a plăcut întotdeauna să experimentez să citesc și să aplic ceea ce dumneavoastră cercetătorii, profesorii ne transmiteți cu atâta râvnă. Mă aplec în fața dumneavoastră, adevăraților doctori ai pământului, cu recunoștință și umilință. Cuvântul umilință vine de la cuvântul latin humus care înseamnă pământ roditor. Pentru mine, umilinţa nu este câtuşi de puţin ceea ce credem cel mai adesea că este: modul bleg prin care încercăm să ne închipuim că suntem cei mai mari ticăloşi şi prin care încercăm să-i convingem pe ceilalţi că felul nostru artificial de a ne purta dovedeşte că suntem conștienţi de asta. Umilinţa împărtăşeşte statutul pământului.
Pământul este întotdeauna acolo, ca şi cum ar fi de la sine înţeles, niciodată amintit, întotdeauna călcat în picioare, locul în care aruncăm şi vărsăm tot ceea ce respingem şi tot ceea ce este de prisos. El este acolo, tăcut şi acceptând totul şi, într-un mod miraculos, prefăcând tot acest refuz într-o nouă bogăţie, în ciuda degradării, transformând stricăciunea însăşi într-o putere a vieţii şi într-o nouă sursă de rodnicie, deschis către soare, deschis către ploaie, gata să primească orice sămânţă o plantăm pentru a da înapoi de treizeci de ori, de şaizeci de ori şi de o sută de ori mai mult pentru fiecare. Am citat mai sus pe mitropolitul Antonie de Suroj.
Vindecarea noastră ca oameni trece prin vindecarea pământului și asta ne-o tot repetăm, dar n-o luăm în seamă. Dacă vă uitați la filmul -deocamdată doar pe Netflix – Kiss the Ground, Sărutul Pământului, tradus mai bine în românește prin Vindecarea Pământului, film după o carte cu același nume în 2018, ne putem da seama că există doctori în toată lumea care se gândesc serios la salvarea lui. Printre aceștia sunteți și dumneavoastră. Cum aș putea fi eu departe, și nerecunoscător, când de 40 și ceva de ani scormonesc din interiorul solului mii de tone de cartofi, sfeclă, miliarde de rădăcini de grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță, soia și altele, și să nu fac nimic în schimb? Am încercat și încerc să-l cinstesc cu blândețe, cu suflet, cu sudoare și uneori cu lacrimi!”.
O asemenea cuvântare nu putea fi completat mai armonios decât de comunicarea susținută de prof. univ. dr. Gheorghe Jigău, de la Universitatea de Stat din Moldova, care a povestit, mai întâi, cum au dispărut treptat cele 36 de laboratoare agrochimice, care aveau tot necesarul ca să facă analize și evaluări: ”Când am venit eu la conducerea Serviciului Agrochimic al Republicii Moldova, mai rămăseseră două. Le-am păstrat aproape 15 ani, cât am fost la șefie, dar cuiva îi plăcea clădirea, edificiul în care eram noi, și a sacrificat Serviciul Agrochimic, pentru 6 camere, fiind ministru. Nici nu vreau să-i pronunț numele”.
Discursul, de la termenul de ”laborator agrochimic” spre noțiunea de ”sănătate a solului”, a curs firesc, cu precizări despre patologii, procese de degradare, eroziune.
”Cercetătorul V.A. Kovda spunea că problemele patologiilor solului constau nu doar în reducerea fertilității, a recoltelor, a cantităților de materie primă și alimente, ele atrag după sine fenomene patologice în sănătatea, dezvoltarea, fiziologia omului și starea lui psihică, iar mai apoi vine cu o concluzie: că ar fi unul din principalii factori care conduc la distrugerea biosferei.
În acest context, noi am definit sănătatea solului prin stările fizică, chimică, fizico-chimică, biologică, biochimică, care asigură funcționarea optimală a acestuia. Degradarea solului și respectiv a sănătății este determinată de acțiunea intercalată a factorilor naturali și a celor antropici.
Procesele de degradare sunt inerente evoluției scoarței terestre indiferent că e lucrat sau nu e lucrat. Factorul antropic este cel care intensifică procesele acestea și atunci trebuie să-i dăm peste mâini factorului antropic, să nu le intensifice. Iar dacă Doamne ferește stopăm procesele așa cum se insista cândva, pățim ca și chinezii cu vrăbiile. (…)
Gândiți-vă la un singur lucru: venim cu îngrășăminte ca să avem un adaos de 400-500 de kg la hectar, iar dacă densitatea aparentă este mai mare decât cea admisibilă, cea optimală cu 0,1 grame, pierdem tot 600 de kilograme de grăunțe. Și atunci întrebarea este: la ce dăm îngrășământ? Poate e mai rațional să facem lucrări, să ne comportăm altfel cu solul, să-l întrebăm. Nu întreba planta ce are nevoie, întreabă solul ce are nevoie să-i dea plantei! Și atunci o să fie ceea ce trebuie să fie! (…) Obosirea, istovirea solului, epuizarea, toate astea poporul le unea cu un termen ”hemesirea”. Un cal hemesit e unidirecționat spre pieire, deci iată supracultivarea este când solul și-a pierdut capacitatea de a se reproduce. Biologizarea este procedeul cheie care trebuie să ne asigure intensificarea, sporirea volumului circuitului biologic al elementelor, asta fiind unitatea de măsură a fertilității, nu recolta, ci cantitatea pe care solul singur și-o poate reproduce”.
Simpozionul a continuat astăzi, cu activități de teren în zonele Bodești-Corni, Ghigoiești, Măgura Șerbești și la Ferma Vălenii Doamnei.
Cristina Mircea
