Anul aceasta, Sărbătoarea Sfintei Parascheva începe pe 8 octombrie, la 6 dimineața (program)

0

”În fiecare an, sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva aduce împreună, la Iași, pelerini din țară și din străinătate. Împreună închinători, împreună rugători, pelerinii formează tabloul viu al celor care, căutând pe Dumnezeu, dobândesc și bucuria comuniunii, și întărirea în dreapta credință.

Hramul Catedralei Mitropolitane închinat Ocrotitoarei Moldovei este și un prilej de comuniune întru sfinţenie. Anul acesta, alături de sfintele moaște ale Sfintei Cuvioasei Parascheva vor fi aduse, de la Mănăstirea „Sfântul Pavel” din Muntele Athos, și sfintele moaște ale Sfântului Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon. Anul 2024 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept „an omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor și an comemorativ al tuturor Sfinților tămăduitori fără de arginți”. Așadar, am dorit să oferim pelerinilor ce vor poposi la Iași în miezul lunii octombrie bucuria de a se întâlni cu un sfânt taumaturg, adică unul prin care Dumnezeu săvârșește vindecări și aduce multă alinare celor afectați de felurite boli”, menționează Doxologia.ro.

Primirea moaștelor Sfântului Pantelimon va avea loc miercuri, 9 octombrie, potrivit unui comunicat de presă al Arhiepiscopiei Iaşilor, remis Basilica.ro.

Programul Sărbătorii Sfintei Parascheva 2024

Marți, 8 octombrie

  • 6.00: Citirea Acatistului Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 6.30: Plecarea în procesiune cu cinstitele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Va participa Preasfinţitul Părinte Nichifor Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopul Iașilor;
  • 7.00: Așezarea sfintelor moaşte spre închinare, în baldachinul amenajat pe platoul din faţa Căminului preoțesc „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”;
  • 7.00–7.30: Sfinţirea apei (Aghiasma mică) – lângă corpul C1 al Centrului eparhial;
  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).

Miercuri, 9 octombrie

  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–18.00: Vecernia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 20.00: Întâmpinarea sfintelor moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon la Catedrala Mitropolitană.

Joi, 10 octombrie

  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Utrenia, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 18.00: Prezentarea lucrărilor dedicate Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfinților Doctori fără de arginți (Librăria Doxologia);
  • 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia a Sfântului Mare Mucenic Gheorghe (în Catedrala Mitropolitană).

Vineri, 11 octombrie

  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 17.00: Vernisajul expoziției de pictură Rugați-vă cu glas tare! – cu pensula în mână în urma Psalmilor lui David – pictor Horia Țigănuș (Muzeul Mitropolitan);
  • 19.00–20.30: Pelerinajul „Calea Sfinţilor”. Procesiune cu sfintele moaşte ale Sfintei Cuvioase Parascheva și ale Sfântului Mare Mucenic Pantelimon;
  • 21.00–00.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Mare Mucenic Pantelimon.

Sâmbătă, 12 octombrie

  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva;
  • 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia glas VII a Sfântului Apostol Andrei – aducerea sfintelor moaște la Iași (1996) (în Catedrala Mitropolitană).

Duminică, 13 octombrie

  • 07.00–11.30: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Apostol Andrei, Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–17.30: Paraclisul Maicii Domnului și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 19.00: Concert de muzică sacră susţinut de grupul vocal Acapella din Bucureşti (în Catedrala Mitropolitană);
  • 21.00–02.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia, Utrenia și Sfânta Liturghie (în Catedrala Mitropolitană).

Luni, 14 octombrie

  • 7.00–9.00: Miezonoptica, Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva, Ceasurile și Slavoslovia Mare (în Catedrala Mitropolitană);
  • 9.30–12.30: Sfânta Liturghie (pe podiumul amplasat la limita cu Pietonalul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane. Răspunsurile vor fi date de corul Operei Naționale Române din Iași);
  • 16.00–16.30: Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 19.00–23.00: Slujba de Priveghere – Vecernia, Litia și Utrenia Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv (în Catedrala Mitropolitană).

Marți, 15 octombrie

  • 7.00–11.00: Miezonoptica, Acatistul Sfântului Ierarh Iosif cel Milostiv, Sfânta Liturghie și Acatistul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană);
  • 16.00–18.00: Vecernia, Litia și Paraclisul Sfintei Cuvioase Parascheva (în Catedrala Mitropolitană).
  • 19.00: Concert de muzică psaltică susţinut de corul Byzantion şi Mini Byzantion (în Catedrala Mitropolitană).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.