Născut la Târgu Neamț, absolvent al Școlii Domnești – unde au învățat Ion Creangă și Vasile Conta – prof. dr. Sorin Istrail, acum profesor la Brown University, Providence, RI, USA, va primi titlul de cetățean de onoare vineri, 6 septembrie, în cadrul unei ceremonii organizate de Zilele Orașului.
”Domnia sa s-a născut în orașul nostru, a absolvit școala primară și gimnazială la Școala Domnească din Târgu-Neamț, Liceul „Ștefan cel Mare” Târgu-Neamț și Facultatea de Matematică, secţia Informatică, la Universitatea ,,Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, în anul 1975, cu distincţia Summa Cum Laude.
Din anul 2000 începea una dintre cele mai prolifice perioade din viața sa, lucrând la Celera Genomics unde ocupa, în scurt timp, poziția de Senior Director and Head of Informatics Research și Science Fellow. Munca la proiectul genomului uman, pe care l-a condus, a fost încununată de succes odată cu publicarea lucrării cu titlul „The Sequence of the Human Genome”, în anul 2001.
Pentru reputația și renumele său mondial în domeniul cercetării, pentru cinstea pe care o face orașului nostru, menționând mereu locul nașterii, propun onorarea Domniei Sale prin acordarea titlului ”CETĂŢEAN DE ONOARE al orașului Târgu-Neamț”, se arată în proiectul de hotărâre de consiliu local, votat de toți cei 19 consilieri prezenți.
- Programul complet al Zilelor orașului Târgu Neamț 2024



Autor foto: Cristinel C. Popa








Bună ziua, va rog sa treceți autorul fotografiei – Cristinel c. Popa
FELICITĂRILE MELE
[…] Prof. dr. Sorin Istrail – cetățean de onoare al orașului Târgu Neamț […]