Deși este cunoscut și mediatizat faptul că mobilierul vechi, reziduurile provenite din construcții sau demolări trebuie depuse la depozitele specializate în acest sens, din cartierele Mărăței și Dărmănești, locuitorii municipiului Piatra Neamț continuă să încalce legea, aruncând pe în jurul shelterelor tot ce nu le mai face trebuință.
”Astfel, în decursul a doar două luni, polițiștii locali din cadrul Compartimentului Protecția Mediului precum și cei de ordine publică, au constatat zeci de astfel de contravenții, în toate cartierele orașului. Contravenienții identificați în urma monitorizării camerelor de supraveghere amplasate la sheltere au fost sancționați cu amenzi, însă nu în toate cazurile a fost posibil acest lucru. De asemenea, au fost informate asociațiile de proprietari cu privire la modul în care se depozitează deșeurile și mai ales unde, în funcție de tipul acestora. Reiterăm faptul că pe raza municipiului Piatra Neamț există cele două depozite Brantner care preiau respectivele deșeuri pentru că la europubele și la sheltere se poate depozita doar gunoiul menajer, hârtia, sticla și aluminiul, în recipientele speciale pentru așa ceva. Totodată, precizăm că potrivit H.C.L. 228/2021- Regulamentul privind normele de gospodărire, întreținere, curătenie și estetică în municipiul Piatra Neamt, art. 2, lit. ”a”este interzisă aruncarea sau depozitarea pe străzi, parcuri, terenuri virane, malurile râurilor, lacurilor, lângă/pe/sprijinite de europubele, sheltere, coșuri de gunoi sau alte recipiente de colectare a gunoiului, în alte locuri publice a gunoaielor menajere sau a altor reziduuri și gunoaie de orice fel precum: resturi de materiale, gunoi de grajd, obiecte uzate (de ex. electrocasnice, obiecte de mobilier, produse textile etc). Încălcarea celor sus menționate se sancționează cu amendă ce poate ajunge până la 2.000 de lei”, a declarat Eugen Pancu, director executiv al Poliției Locale Piatra Neamț.
E foarte complicat sa ti se primeasca asemenea deseuri la cele 2 depozite. La cel din Darmanesti e o adevarata aventura sa poti rezolva.