Priveam fără de ţintă-n sus/ Într-o sălbatică splendoare/ Vedeam Ceahlăul la apus/ Departe-n zări albastre dus/ Un uriaş cu fruntea-n soare/ De pază ţării noastre pus. (G. Coșbuc)
Tradiția, așa cum am preluat-o de din străbuni spune că Muntele Ceahlău se sărbătorește în prima duminică a lunii august. Ziua Muntelui este o sărbătoare câmpenească ale cărei începuturi se pierd în negura timpului.
”Eram copil și bunicul îmi povestea cum oamenii se adunau la Poiana cailor, unde e acum pârtia de schi, urcau seara cu făclii pe munte și așteptau răsăritul soarelui. Stăteau în picioare, cu fața spre răsărit și mulțumeau Cerului, că li s-a dat prilejul să mai urce încă un an pe munte și să trăiască clipe fericite de înălțare sufletească. Se așezau la masă și rămâneau pe munte până după prânz, apoi plecau spre casele lor pentru a ajunge în sat înainte de apusul soarelui, ca să le meargă bine tot anul. Ziua de 6 august, care este o sărbătoare religioasă, nu are nicio legătură cu Ziua Muntelui Ceahlău. Astăzi este de fapt și Ziua Muntelui, și ziua comunei care-i poarta numele. O ocazie pentru salvatorii montani de a le ura ”La mulți ani” locuitorilor de la poalele legendarului Ceahlău”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.
O mică antologie despre legendele Muntelui Ceahlău – unic în spațiul românesc – poate fi citită aici.
