Primarul de Tarcău și consilierul său personal – reținuți pentru fapte de corupție

0

Manole Dănuț Fîrțală, primarul liberal al comunei Tarcău, și consilierul său personal au fost reținuți pentru fapte de corupție, în seara de 22 mai, după ce-au fost audiați ore în șir la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț. Astăzi, 23 mai, este posibil ca ambii să fie duși la tribunal, cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ieri, la sediul primăriei și la 3 locuințe din comună au avut loc percheziții, într-un dosar instrumentat de Parchetul județean și de Direcția Generală Anticorupție Neamț. Se pare că edilul este în vizorul anchetatorilor de mai mult timp. Dănuț Fîrțală este acuzat de luare de mită – a pretins și primit sume de bani de la administratorul unei societăți comerciale cu care Primăria Tarcău are contracte în derulare. Faptul că descinderile, urmate de reținerea sa, au avut loc tocmai în perioada de campanie electorală, îl scoate din cursa pentru un nou mandat.

Cu o zi înainte de a fi reținut, Manole Fîrțală a fost pe la casele oamenilor, însoțit de președintele PNL Neamț, care l-a prezentat drept ”primarul de care comuna Tarcău are nevoie”: ”În toate administrațiile liberale, ca și la Tarcău, se face treabă, iar comunitățile prosperă. Ca președinte al Consiliului Județean Neamț îl voi sprijini pe Dan Fîrțală pentru a implementa toate proiectele pe care și le-a trasat. Este important ca în data de 9 iunie, oamenii din Tarcău să aleagă Partidul Național Liberal, singura variantă care poate continua dezvoltarea atât a comunei Tarcău, cât și a județului Neamț”.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.