Vineri, 17 mai, a fost o zi istorică pentru județul Neamț: s-a semnat contractul de finanțare pentru noul Spital Județean de Urgență, un moment mult așteptat de toți nemțenii. Această investiție are o valoare de 1,7 miliarde de lei, iar durata de execuție este de 30 de luni.
Special pentru acest moment important pentru locuitorii județului nostru, în Neamț au venit prim-ministrul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat, Alexandru Rafila – ministru al Sănătății, Adrian Câciu – ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene, Paul Stănescu – secretar general al PSD, și eurodeputatul Mihai Tudose.
„După nenumărate discuții purtate în această perioadă cu oamenii locului, mi s-a dovedit că nemțenii sunt de acord cu mine: SĂNĂTATEA TREBUIE SĂ FIE O PRIORITATE, așa cum am promis încă de când mi-am asumat președinția PSD Neamț și candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean! Începând de astăzi, ar fi cazul ca toate atacurile lansate de PNL să înceteze, ca să nu mai cadă în ridicol. Astăzi, le-am demontat toate minciunile!
Dar cel mai important este faptul că oamenii din Neamț vor avea un spital județean de urgență unde să primească ajutor la nevoie, în condiții optime. Dumnezeu să ne ajute, pe mine și echipa mea, să finalizăm cu succes acest proiect de o importanță majoră,” a transmis Daniel Vasilică Harpa, președintele social-democraților nemțeni și candidat la funcția de președinte al CJ Neamț.
Proiect devenit certitudine
„Mă bucur foarte mult că am reușit, astăzi, să închidem un mit, o minciună, anume că acest spital nu se va realiza. Este o investiție majoră în Neamț, nu-mi aduc aminte când a fost realizată o asemenea investiție.
Acest proiect al Spitalului Județean prinde viață ca urmare a unei promisiuni făcute lui Daniel Harpa și parlamentarilor nemțeni” a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„Odată cu semnarea acestui contract important pentru județul Neamț, am reușit să ajungem la peste 98% grad de contractare prin PNRR, aproape toate fondurile aflate la dispoziția Ministerului Sănătății. Cred că și acest spital, ca și multe altele, care sunt deja în faza de execuție, va putea fi finalizat rapid„, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila.
Proiectul pentru noul Spital Județean de Urgență Neamț se află în faza de achiziție pentru proiectare și execuție lucrări. Spitalul se va construi pe un amplasament nou, va avea trei corpuri de clădiri interconectate cu o suprafață desfășurată de 67.000 de metri pătrați. Unitatea va cuprinde toate secțiile necesare unui spital județean de urgență și va beneficia de facilități medicale de ultimă generație.
„Este o bucurie să vedem că investițiile încep să se realizeze cu o viteză mult mai mare în România. În ceea ce privește sănătatea, aici a fost o muncă de echipă împreună cu domnul prim-ministru și dl. ministru Rafila – să implementăm proiecte cu diferite surse de finanțare,” a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
După semnarea contractului de finanțare a noului spital din Neamț, delegația oficială a vizitat două dintre cele mai mari companii din județ, ADF și COMES. Atât prim-ministrul României, Marcel Ciolacu, cât și Daniel Vasilică Harpa, președintele social-democraților nemțeni și candidat pentru președinția CJ Neamț, au dovedit și vor dovedi în continuare că susțin economia locală și fac politica oamenilor.
Biroul de Comunicare PSD Neamț
Taman în mijlocul campaniei electorale . . . mare poznă ! Ce mult ne iubește Marcel pe noi, moldovenii. . . 🙂 🙂 🙂