Teoretic exclus din USR, Marius Irimia, viceprimar de Piatra-Neamț, este în așteptarea ”hârtiilor” prin care să i se comunice dacă i se retrage sprijinul politic și, implicit, își poate pierde funcția. Votul lui a fost cel care a decis demiterea lui Alin Lehăduș, în a doua ședință de consiliu local de pe 1 martie.
– Ce faceți dacă primiți decizie de excludere din USR?
– Contest în instanță. Am început mandatul cu un proces, termin mandatul cu un proces. Păi ce motiv este? Eu am votat excluderea lui Alin Lehăduș și USR promovează un om care a votat la fel ca mine – Alina Tatomir, de la PMP. Îl pedepsim pe Irimia că a votat, dar în același timp promovăm un om care a votat la fel. Iar eu, în primă instanță, n-am votat pentru excluderea lui Alin, doar în a doua ședință când nu s-a mai putut, când am avut o discuție mai aprofundată.
– Adică ați fost șantajat?
– Nu șantajat, că eu răspund altfel la șantaj, doar că am avut de ales între a putea să continui proiectele sau nu. Și eu am spus că aleg să continui proiectele, pentru că asta cred eu că duce către o administrație sănătoasă – să negociezi proiecte, nu funcții.
– Ați negociat și funcția, și proiectul în același timp?
– Dar a avut mai mult greutate proiectul. Eu am ales proiectul, administrația în schimbul politicii, iar planurile USR – habar nu am care sunt acele planuri – n-au coincis cu planurile mele administrativ- politice. Eu cred că domnului Bulai i se face oarecum frică de mine și de greutatea, puterea pe care aș putea să le adun eu. Mă vede ca pe un contracandidat, iar el este un om slab, înconjurat doar de oameni care sunt mai slabi decât el. Oricine are altă părere decât a lui este executat, iar partidul USR este mai rău decât PSD. Îmi asum și o spun cu voce tare și pe stradă. USR doar mimează o democrație și o luptă împotriva PSD, dar aud că, prin spate, își dă mâna cu PSD. Vorbesc de USR Neamț. Analizând ce s-a întâmplat și ce comunicate de presă aproape identice au făcut cele două partide, ajung la concluzia că ideea asta de excludere a consilierilor USR și PSD s-a luat de comun acord. Și îmi asum să spun că domnul Bulai are foarte multe discuții cu conducerea PSD despre care ceilalți membri, din conducerea filialei, nu știu. Iar eu sunt vicepreședinte în Biroul Județean USR, încă sunt, pentru n-am primit o hârtie prin care să mi se spună că nu mai sunt, cotizația o am plătită la zi, și nu s-au discutat chestiile astea în Biroul Județean.
– Spuneți că domnul Bulai conduce partidul peste capul Biroului Județean. Adică și-a luat partidul pe persoană fizică?
– Da! Eu asta am susținut de la început de când am văzut ce urmărește domnul Bulai, iar lui i-a picat mănușă faptul că negocierile cu PMP erau blocate și a găsit o dublă rezolvare. Scapă și de mine și cumva mulțumește și PMP.
– Apropo de proiectul pentru care v-ați schimbat votul, am observat că ați dus brațele lui Flămânzilă pe Cozla, au fost montate, s-a dus o grămadă de lume să le vadă. Ce urmează?
– Urmează să se monteze și corpul, după aceea cutia – care e capcana și, în paralel, se lucrează la Gerilă – cap, palme și tălpi – și sperăm că undeva la 1 iulie, poate și 1 iunie, deși mi-e teamă de acest 1 iunie – să fie și Gerilă amplasat la locul lui. În paralel, o altă firmă vine și montează stâlpi și camere de luat vederi – sistemul video care va supraveghea zona, iar o altă firmă va construi celelalte elemente, adică piramida Spânului, locul de joacă pentru cei mici, balansoare, leagăne, bibliotecă în aer liber, punct de belvedere și multe alte elemente făcute din trunchiurile castanilor care sunt acolo, pe Cozla.
– Sunt discuții vizavi de ruperea proiectului în segmente, tocmai pentru a se putea face încredințare directă, fără licitație.
– Explicația e simplă: celelalte 3 personaje vor fi amplasate în pădurea statului, pe terenul statului și încă nu am încheiat un parteneriat și nu am reușit să transformăm acea pădure în pădure parc, pentru că nu ne dă voie Codul silvic să amplasăm mobilier ușor, fără fundație, decât în pădurile parc. Niciodată într-o pădure de producție, așa cum este pădurea de pe Cozla, care produce lemn pentru societate, nu ne este permis să amplasăm nici măcar o bancă. Nu este o pădure recreativă. Trebuie să transformăm zona în care vom așeza acele elemente din pădure de producție în pădure-parc și de abia atunci vom putea să venim cu aceste construcții ușoare și de asta am preferat să spargem proiectul în două ca să nu stăm pe loc, să așteptăm acest acord de la Ministerul Mediului. Toate cele 5 personaje sunt sub pragul de licitație.
– Revenind la problema politică, înțeleg că excluderea din partid fiind o procedură de durată, oricum ajungeți la momentul alegerilor, deci nu v-ați schimbat decizia de a candida ca independent sau poate ca membru al unui alt partid.
– Oricum voi candida. Varianta pe care o agreez cel mai mult este să candidez ca independent.
– Dar nu excludeți nici varianta de a vă duce în alt partid, nu?
– În politică nu mai exclud nimic, având în vedere că am văzut ce se întâmplă într-un partid cum este acum USR față de cum a fost la început. Acum USR =PNL=PSD=AUR=SOS. Nu există, în interior, nicio diferență. Și-mi asum ce spun și dacă vreți vin și cu dovezi, pentru că am fost membru activ și președinte al filialei Piatra-Neamț, dar am fost și încă sunt vicepreședinte la filiala județeană și știu din interior cum stau lucrurile. Nu mai există acea democrație, totul acum se mimează, cum se face și la celelalte partide pe care noi le blamam și le arătam cu degetul și spuneam ”Așa nu! Noi facem altfel!”, dar s-a dovedit că USR și-a deschis porțile către orice fel de oameni. Nu mai contează dacă au făcut politică de stânga sau de dreapta, roșie, galbenă, albastră, verde. USR, din păcate, nu mai este ce-a fost, a dezamăgit în ultima vreme. Eu unul sunt dezamăgit nu de USR, ci de deciziile conducerii temporare, trecătoare, a acestui partid. Mie îmi place acest partid, lupt în continuare să rămân în acest partid, îmi doresc, doar că uneori stau și mă gândesc dacă e încăpățânarea mea sau e o luptă interioară. O parte din mine încă mai crede în primele valențe și primele principii ale USR, iar partea cealaltă – pragmatică – spune ”Ai văzut cu ochii tăi că USR este la fel ca celelalte partide!”. Măcar la celelalte partide îți asumi, știi că iei loc în bancă și aștepți să fii ridicat în picioare și întrebat ca la școală. Din păcate, USR s-a transformat, nu știu din ce motive.
– Mai contează motivele?
– Pentru mine da. Conducerea USR Neamț, prin numele domnului Bulai a ajuns să ia decizii pe la spatele membrilor, doar cu un grup de oameni care, cred ei, că vor împărți lumea. Din păcate, USR a murit la nivelul de speranță. Și asta se va vedea în următorii ani. Politica este o cursă de maraton, nu de sprint. PNL are aproape 150 de ani, PSD are cel puțin 34 de ani, USR are 8 ani, este încă cu pampers. USR încă se scapă pe el, și în ultimul timp s-a scăpat destul de tare. Și pute!
A consemnat Cristina Mircea








În acest interviu, domnul Irimia uită să spună despre faptul că a divorțat fictiv de soție, care este șef serviciu la DAS, pentru a nu fi în conflict de interese, pentru a-și păstra funcția de viceprimar.. Chiar așa mare e disperarea pentru funcții încât să ajungi să divorțezi fictiv și să consideri asta ca un lucru obișnuit? Și dumnealui dă altora sfaturi despre moralitate?
„proiectele” au afectat iremediabil rezervația paleontologică iar acum aveți tupeul sa vorbiti despre „proiecte” în pădurea statului?