Apa Serv: ”Au apărut avarii majore, vor fi remediate în săptămâna 1-7 aprilie”

0

Ținând cont de informațiile apărute în mass-media cu privire la situația furnizării serviciului de alimentare cu apă, va prezentăm următoarele:

Pentru Zona Municipiului Piatra-Neamț si localitățile limitrofe, există o anumită capacitate de stocare a apei, în acest sens existând rezervoare de apă.

Având în vedere apariția unei avarii la aducțiunea de apă din captarea Vaduri, compania a intervenit în data de 26.03.2024 pentru remedierea acesteia. Lucrările au durat de la ora 8.00 până la ora 23.30, timp în care șase din cele unsprezece rezervoare de apa s-au golit. A fost furnizat serviciul în Municipiul Piatra-Neamț până la ora 18.00 a aceleași zile din sursele acumulate în rezervoare. Precizăm că, în momentul reluării furnizării apei după intervenția la o avarie pe o conductă magistrală, angajații companiei execută manevrele de dezaerisire, presiunea din aceste conducte fiind astfel controlată în scopul de a preîntâmpina “loviturile de berbec”, principala cauză a apariției avariilor după o oprire/pornire bruscă a sistemului.

Odată cu finalizarea lucrărilor de remediere a avariei, respectiv ora 23.30, s-a reînceput furnizarea apei în scopul reechilibrării sistemului, respectiv umplerea rezervoarelor. Subliniem faptul că sunt necesare 72 de ore pentru reechilibrarea totală a sistemului de alimentare cu apă, în condițiile golirii a șase rezervoare.

În data de 27.03.2024, deci în plin proces de reechilibrare a sistemului de alimentare cu apă, începând cu ora  22.30, alimentarea cu energie electrică a stațiilor de captare a fost întreruptă, nefiind anunțat acest incident de către furnizorul de energie. Menționăm faptul că, potrivit celor comunicate de reprezentanții furnizorului de energie, în data de 28.03.2024, cauza întreruperii energiei electrice a fost un incendiu major în comuna Alexandru cel Bun.

întreruperea energiei electrice a fost de scurtă durată, prin urmare, a fost imposibilă dezaerisirea conductelor magistrale în condiții optime.

Această oprire/pornire bruscă a funcționării sistemului, pe lângă faptul că a sistat echilibrarea hidraulică, a condus la apariția fenomenului “lovitură de berbec” întrucât, nu s-au putut realiza manevrele de dezaerisire a conductelor de apă.

“Lovitura de berbec” reprezintă șocul care apare la variația bruscă a presiunii într-un fluid, care conduce la avarierea conductelor.

Prin urmare, din cauza acestui fenomen, au apărut avarii majore la conductele magistrale ce deservesc Municipiul Piatra-Neamț și localitățile limitrofe.

Dat fiind faptul că este imperios necesar a echilibra hidraulic sistemul, remedierea avariilor survenite se va realiza treptat, în săptămâna 01.04-07.04.2024, comunicarea datelor exacte ale intervențiilor va fi adusă la cunoștința clienților pe canalele de comunicare cunoscute, respectiv facebook și presa online.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.