Surpriză: Florentina Moise se pregătește să fie viceprimar de Piatra-Neamț

2

În timp ce orașul arată în felul care ne afectează pe toți – se lucrează încet, prost, în dispreț față de siguranța cetățeanului și față de buzunarul lui, că doar el simte cât îl costă să-și repare mașina – în primărie preocupările se canalizează spre împărțit funcții, vizibilitate și influență. Prima zi a primăverii ne-a adus un nou viceprimar – Eduard Minuț – omul ”serios și onest”, propus cu ”onoare și demnitate” de către Florentina Luca Moise. Nici n-a apucat noul primar să-și încarce CV-ul pe site-ul primăriei și se zvonește că va fi schimbat din funcție. Este posibil ca acest lucru să se întâmple mâine, 19 martie, prin suplimentarea ordinii de zi a ședinței Consiliului Local.

Ar trebui ca Eduard  Minuț – cu experiență în transporturi, dar deloc în administrație, să-și anunțe demisia din funcția de viceprimar și, probabil tot el, în contrapartidă, să o propună pe Florentina Moise pentru a-i fi alături primarului Andrei Carabelea. Nu e clar ce se va întâmpla cu Iulian Munteanu – mutat de la cabinetul primarului la cel al viceprimarului vremelnic Eduard Minuț – și nici cu primăria în general, în condițiile în care ostilitatea angajaților față de primar și față de deciziile lui este în creștere.

În toată nebuloasa un factor de stabilitate rămâne: Liviu Harbuz – promovat de la calitatea de susținător al primarului, la cea de consilier personal. Mereu elegant, mereu binevoitor, mereu cu rucsacul în spate, gata de muncă. El este speranța pentru proiectele viitorului imediat!

Cristina Mircea

2 COMENTARII

  1. Politică nemțeană ,cine se mai chinuie să o înțeleagă . Aceste personalități,care se plimba dintr-o funcție în altă,fără nicio expertiză în absolut în niciun domeniu,sunt carii ale societății de azi. Unii sunt sponsori de campanii,unele amante și alții sunt rudel

  2. Eu cred ca pe mâna Harbuzului mult-laudat va pierde Carabelea alegerile. Sa nu uitam, are la activ chiar performanta de a pierde cu USL-ul in spate, in fata unui no name venetic (Rădulescu). Diferenta intre Carabelea și Niță, trecând peste originea politică portocalie comuna, ar fi data tocmai de lipsa arogantei, a suficienței de sine și a impertinentei cu accente golănești.dar Harbuz fiind șef de campanie, are el cat pentru toți candidații aceste atribute și-l va băga în noroi pe Andrei, în lupta directă cu Niță. Se vede deja asta. Fiindu-i străină golaneala, Carabelea o va lua pe cocoașă serios de tot.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.