Abuzul în școli – materia la care profesorii ”premianți” sunt protejați deseori – a intrat în atenția comunității independente de jurnaliști Rise Project, care a făcut o hartă a României ignorate de autorități, o hartă care adună cazurile de profesori care și-au hărțuit și abuzat sexual elevii.
Este, desigur, o hartă incompletă. ”Atunci când victimele sunt copii care se tem de abuzatorii lor pentru că-i văd în fiecare zi la catedră, majoritatea poveștilor rămân nespuse. Iar când victimele care vorbesc sunt trimise la colț, iar abuzatorii lor scapă de condamnări și se întorc în sălile de curs, celelalte victime își înghit poveștile. Această hartă adună toate cazurile de profesori abuzatori din școlile și universitățile din România care au ajuns pe masa unui judecător între anii 2017-2023. Dar și toate cazurile apărute în aceeași perioadă în presă, care, de cele mai multe ori, nu au fost cercetate nici de școala unde s-a petrecut abuzul, nici de poliție. Majoritatea profesorilor încă predau”.
Imaginea descrisă de Rise Project nu vrea să fie doar o radiografie a României ”educate” inclusiv de pedofilii care pozează în familiști onorabili și sunt apărați de către directori, inspectori, colegi, ba chiar și de către părinții care-și retrag plângerile făcute la poliție, ci oferă și un instrument de luptă civică. Se numește ”Catedra de abuz” și-și propune să indexeze cazurile de hărțuire și să provoace o dezbatere în societate despre amploarea fenomenului și posibilele soluții. Aceste soluții trebuie să înceapă cu fiecare dintre noi. Dar în primul rând cu elevii care trebuie să vorbească și nu să ascundă! Pentru că altfel, abuzatorii vor rămâne la catedră și vor continua…
Cristina Mircea
Intr-adevar, aceasta harta a Romaniei ignorate de autoritati dezvaluie o realitate trista si ingrijoratoare: abuzul in scoli, in special de catre profesorii „premianti”, care sunt protejati de sistemul corupt si de colegii lor. Este inacceptabil ca astfel de cazuri sa fie trecute cu vederea si sa ramana nesanctionate!
Este extrem de ingrijorator faptul ca multi dintre abuzatori isi gasesc protectie in familiile aparent onorabile si in pozitiile lor in societate. De aceea, nu trebuie sa ne limitam doar la a arata cu degetul catre aceste persoane, ci sa actionam si sa ne implicam in stoparea acestui fenomen alarmant.
Toti suntem responsabili in a contribui la o societate mai sigura pentru copii si adolescenti. Iar aceasta harta reprezinta un prim pas intr-o lupta civica impotriva abuzului in scoli. Sper ca elevii sa-si gaseasca curajul de a vorbi si de a cere dreptate, iar autoritatile sa isi faca datoria in investigarea si sanctionarea cu fermitate a acestor cazuri.
Haideti sa ne implicam cu totii in aceasta cauza, pentru ca viitorul copiilor nostri sa fie unul sigur si lipsit de frica de abuzatori care inca predau la catedra. Nu putem sa ignoram aceasta problema, ci trebuie sa actionam impreuna pentru a pune capat acestei situatii inacceptabile!