Împlinește astăzi (18 februarie) 18 ani. Locuiește la Girov și, din copilărie, face naveta la Piatra-Neamț. Studiază vioara de la vârsta de 5 ani, pianul din clasa a II-a și chitara din clasa a VII-a. Este una din cele mai talentate eleve ale Liceului de Arte Victor Brauner, a primit zeci de premii la concursuri naționale și internaționale (nu le-a numărat niciodată) și, în viitor, se vede cântând într-o filarmonică.
”Aveam vreun an jumătate când m-am apucat de zdrăngănit la mandolină. Mandolina tatei. Am poze, la mine totul e vizual ca dovadă. Una din viorile mele, cred că cea mijlocie, am avut-o încă de când m-am născut și din jucărie – practic a fost jucăria mea și o trânteam de toți pereții – am ajuns să cânt pe ea. Mama chiar se mira că vioara, foarte veche, nu era fisurată și suna foarte bine. Pentru mine muzica, în primul rând, e viață. Mai ales că din copilărie s-a lipit de mine. Nu văd zi fără muzică. Am încercat să cânt și la acordeon, dar din cauza unor factori externi am renunțat. Încă-l mai am acasă și poate cândva… Inițial am avut un acordeon micuț și pe ăla cântam toată ziua, era de la tata. Bine, în mintea mea cântam, de fapt nu era muzică. Și m-am hotărât să mă duc să văd cum e cu un profesor, m-am apucat eu serios de treabă și mama s-a gândit să-mi cumpere un acordeon nou, că nu-l mai suporta pe cel vechi. Era burduful spart și mama spunea că sună ca un tebecist”.
Mama – educatoare de profesie – a renunțat la serviciu când Inge a intrat în clasa I. Distanța de la stația de autobuz până acasă era foarte mare, treceri pentru pietoni nu existau (nu sunt nici acum) și Mihaela Olaru a considerat că siguranța copilului este mai importantă decât cariera. În plus, era peste puterile lui Inge să care un ghiozdan încărcat și un instrument care, cu tot cu husă, era mai greu decât ghiozdanul.
”Mulți dintre profesori au spus că trebuie să-i ridice o statuie mamei în fața liceului. Stătea pe ploaie, pe ninsoare acolo în fața ușii și mă aștepta. Până în clasa a IV-a am avut la vioară o husă de aia veche, din lemn, extrem de grea, și când mi-a cumpărat prima husă model nou, obișnuită cu greutatea, am întrebat-o dacă n-a uitat să pună vioara. Atât de ușoară era. Husa aia n-am avut-o foarte mult timp, după aceea mi-am luat una mai profesională pe care o am și în ziua de azi. Acum sunt pe piață huse din fibră de sticlă, dar costă între 1000 și 2000 de euro. Mă gândesc pe viitor, poate o să-mi iau una”.
Programul lui Inge începe dimineața devreme, la 8 e deja la școală și, de obicei, pleacă spre casă la 8 seara. Nu mai prinde autobuzul. Iar de când tatăl ei (Ioan Olaru – făuritorul de arme pentru festivalurile medievale) a suferit un AVC și nu mai poate conduce, are noroc de un om cu suflet din Piatra-Neamț, care se trezește dimineața la 5 ca să ajungă la Girov și să o ducă la școală la timp, iar seara o duce acasă. De obicei, sâmbăta are evenimente și iarăși trebuie să vină în oraș, iar duminica învață. Între timp face pregătire la istorie pentru bacalaureat, mai construiește câte un circuit electric, pictează și învață legislație rutieră. Peste câteva zile are examen pentru obținerea permisului de conducere categoria A – motociclete.
”Mi-ar fi mai ușor cu naveta, dar prin Mărăței, așa cum arată acum, sigur n-am să merg. Foarte greu mi-am făcut echipamentul cum mi-l doream, nici acum nu-i complet. Am nevoie de genunchere profesionale, pe care să le folosesc și prin oraș, și îmi mai trebuie niște cizme. Am de la cineva o pereche, dar sunt pentru motocicletă sport de viteză, doar pentru circuit, nu poți să mergi cu ele pe stradă. Parcă aș avea picioarele puse în ciment, nu mai am mobilitate. Foarte mult timp mi-a luat să-mi găsesc o armură care să mă protejeze total, în caz de accident. Găsisem și un model de cizme ok, le-am și testat, merg cu ele foarte bine, dar prețul este de la 2500 de lei în sus, depinde ce vrei ca adaosuri. De exemplu, eu la armură am zis că nu mă zgârcesc la 100 de lei, ca să fie culoarea pe care mi-o doresc. Un albastru închis marin, cu portocaliu, dar un portocaliu foarte strident, mă văd de la un kilometru în trafic. Și am realizat că am făcut foarte, în trafic contează să fii văzut”.
În vacanța de vară din clasa a VII-a, Inge a început să cânte la chitară, cu domnul profesor Blănaru. În noiembrie, în mai puțin de jumătate de an, a participat la primul concurs dublu, iar în primăvara anului următor la două concursuri naționale. La Bacău a luat premiul I (și ar fi trebuit să primească și trofeul), iar la Focșani – premiul I și premiul special pentru interpretare.
”În vară, m-am dus la festivalul Transilvania – care e internațional. Am luat premiul III, în duo cu dl. Blănaru la categoria fără limită de vârstă, diferența dintre noi fiind destul de mare. Dumnealui cred că avea 60 de ani atunci, iar eu 13. Am luat mențiune, a fost o surpriză. Pentru un concurs internațional, noi nu ne așteptam să luăm absolut nimic. De atunci au început să mă caute tot mai mulți profesori din afară și m-am trezit cu mesaj pe Facebook de la un profesor din Grecia, cel care a fondat practic biroul internațional de chitară în UNESCO. Așa am ajuns să fac parte din manifestarea de Ziua Mondială a Chitarei, care nu este un concurs ci o aniversare organizată sub auspiciile UNESCO, pe 18 octombrie. Inițial trebuia să fim 3 chitariști din România, dar am rămas doar eu”.
Pentru Inge, pandemia a fost o perioadă benefică. Nu mai pierdea 2-3 ore pe zi cu naveta și avea timp pentru altceva. S-a apucat să construiască circuite electrice, cu susținerea ambilor părinți, absolvenți de matematică-fizică.
”Îmi aduc aminte că a venit tata de la Dioda. Cumpărase două kit-uri de circuite, unul scotea sunete de pisică și celălalt de cățel. Alea au fost primele mele circuite, mi-au arătat amândoi cum să procedez, m-au învățat și teoretic, după aia am început să mă descurc singură. Am fost la Noaptea Cercetătorilor la Piatra-Neamț și la Târgu Neamț. Am participat la concursul de fizică ”Ștefan Procopiu”, cu o bobină Tesla făcută de mine, în miniatură”.
De 3 ani, printre alte multe activități, Inge face și pictură – un fel de recreere vinerea, timp de câteva ore. Pictând își găsește liniștea. Acum o săptămână, câteva din tablourile ei au fost expuse la Lapsus By Arrena, unde a și cântat la vioară, deși avea încheietura mânii drepte în suferință și ar fi trebuit să stea în repaos 2-3 săptămâni.
”Puteam să refuz din cauza durerilor, dar aș fi avut remușcări. Dacă nu cânt câteva zile, simt că ceva nu-i acolo, știu că ceva n-am făcut. Prima noapte n-am putut să dorm, știind că n-am cântat. După absolvirea liceului, voi merge la conservator, la Academia ”Gheorghe Dima” aici, la Piatra-Neamț. Sunt aceiași profesori de la Cluj și voi putea face două facultăți odată: vioara și chitara. La niciuna nu vreau să renunț!”.
Cristina Mircea
Minunat articol….minunata sărbătorita Inge!
La multi ani, Inge! Dumnezeu să te invrednicească, pentru toate realizările dorite! Felicitări, pentru motivație și muncă, felicitări, Părinților, pentru educație! Minunat articol, complimente, Tuturor!