Platoul Curții Domnești a fost neîncăpător astăzi, 24 ianuarie, pentru mulțimea de oameni care a venit să asiste la manifestarea dedicată împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române. S-a sărbătorit cu solemnitate – când s-a intonat imnul, cu atenție – când s-au ținut discursurile, și cu bucurie – când oamenii s-au prins în Hora Unirii.
Momentul deosebit a fost întâmpinarea ”Tricolorului călător”, un proiect al Asociației Star din Piatra-Neamț, prezentat de plutonierul adjutant principal Vasile Vânău, ofiţerul de informare şi relaţii publice la Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”: ”Tricolorul călător, un drapel lung de 120 de metri, a fost purtat de copii și tineri pornind din Dâmbovița, prin 7 județe, unde oamenii au jucat Hora Unirii păstrând vie memoria celor care au contribuit și s-au jertfit pentru realizarea unirii tuturor românilor într-un stat unitar și independent. Astăzi, tricolorul își încheie călătoria în Neamț, la manifestarea de pe platoul Curtea Domnească”.
Vremea bună și atmosfera frumoasă i-a ținut pe oameni împreună și la programul de excepție, organizat de Centrul pentru Cultură și Arte Carmen Saeculare. S-a dansat, s-a cântat și s-a simțit românește într-o zi care marchează momentul istoric în care – așa cum titra presa franceză, în martie 1859 – ”națiunea s-a deșteptat după un somn de câteva secole”.