Gheață pe potecile din masivul Ceahlău, o tânără a suferit un traumatism grav

0

O tânără de 25 de ani, din Iași, a suferit un traumatism grav, în această seară (6 decembrie) când cobora de la Dochia. În zona Piciorul Fântânelelor – Șaua La Morminte, a alunecat pe gheață și a căzut pe pietre. S-a lovit foarte rău, acuza dureri puternice în zona lombară și n-a mai reușit să meargă. Au preluat-o salvamontiștii și au coborât-o pe targă până la ambulanța care a transportat-o la spital.

A suferit un traumatism de membru inferior, zona coxo-femurală, avea dureri severe în zona lombară, diagnosticul final se va stabili după investigații, dar probabil nu are fractură. E gheață peste tot în masiv, a fost zăpadă puțină, s-a topit și a înghețat. La coborâre, fără colțari snowline vii în cap. Sunt două perioade cu risc de accidente – perioada până vine zăpada și primăvara, când se topește. Anii cu cele mai multe accidente sunt anii cu zăpadă puțină. Când e zăpadă multă mergi pe potecă și dacă ai căzut, ai căzut în zăpadă, dar când e zăpadă puțină și se face gheață, cazi pe pietre. Cel puțin în zona La Morminte e nenorocire”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț.

mostbet pinup pinup sekabet pinup pin up pin up Пин Ап Пин Ап pin up

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.