Daniela Coman: ”Dacă lumea ar reuși să treacă de fața asta urâtă a dizabilității, ar putea să vadă strălucirea”

1

Povestea Danielei Coman e despre Ioana, care s-a născut cu multiple malformații, a fost supusă primei intervenții chirurgicale la 4 luni și a reușit să meargă singură la 6 ani. Și în timp ce alți oameni se iau de gât cu Dumnezeu pentru tot felul de ”supărări”, Daniela Coman spune acum, la 28 de ani de la nașterea singurului ei copil, că Dumnezeu nu greșește niciodată.

Am găsit-o pictând icoane, împreună cu grupul de oameni cu dizabilități – acesta este termenul acceptat – la Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale-Luceafărul pe care a înființat-o acum 20 de ani. De ce Luceafărul? Pentru că-i place Eminescu și pentru că Luceafărul – cel mai strălucitor astru de pe cer – este, dimineața, speranța unei zile mai bune.

Iar zilele Danielei, dincolo de îngrijit copilul-adult, dincolo de alergat și de agitație, sunt luminoase. Ea reușește – cu sprijinul valoros al unor voluntari și donatori cu suflet mare – să le ofere acestor persoane cu dizabilități șansa de a progresa de la incapacitatea de a tăia o foaie de hârtie, la îndemânarea de a picta icoane și de a confecționa felicitări sau decorațiuni pentru Crăciun.

Asociația Luceafărul ”stălucește” într-un fost spațiu comercial din cartierul Precista, un loc care a stat 6 ani gol și a trebuit adaptat și renovat, cu o grămadă de bani. Totul cu absența notabilă a autorităților din Piatra-Neamț…

Lucrurile trebuie spuse pe nume, clar, răspicat, pentru că suntem oameni și noi, ca toți ceilalți din comunitate. Avem drepturi, avem și obligații. Ni se cere să ne respectăm toate obligațiile, dar nu primim drepturile care ni se cuvin. Și asta doare. Ni se spune mereu – eu mă asimilez cu ei de asta vorbesc la plural – că suntem asistați și avem numai drepturi. Care drepturi? Analizele medicale le plătim, consultațiile la clinici private le plătim, avem dreptul prin lege la recuperare gratuită, dar plătim, eu plătesc cam 4000 de lei pe an recuperarea Ioanei, 12 zile la centrul balnear. Teoretic este gratuitate la orteze și proteze, dar plătim diferențele, și asta când prindem rândul pe listă. Pentru handicap grav indemnizația este de 620 de lei pe lună, iar beneficiarii noștri care sunt nedeplasabili cheltuie pe puțin 740 de lei doar pe scutecele de unică folosință.

Există o lege a achizițiilor sociale, iar noi am făcut cereri, 2 ani la rând, la Primăria Piatra-Neamț să prevadă în buget contractarea serviciilor sociale de la noi. Costul total estimativ al serviciilor pentru anul 2022 era de 471.375 lei. Uitați-vă ce salarii au angajații primăriei pe serviciile sociale, sunt publice. Eu când am făcut cererea asta m-am uitat cât primește un psiholog, un îngrijitor și am luat de acolo, nici mai mult, nici mai puțin. Am depus din nou anul acesta, m-au sunat de la DAS și mi-au spus că vor face o rectificare de buget, dar n-am primit adresă, n-am mai primit nimic. Și prin legea asistenței sociale, DAS este obligată să ofere servicii sociale. Nu mi se pare corect! Nu le contractează cu noi, care suntem singurul furnizor licențiat din Piatra-Neamț pentru adulți. Primăria Piatra-Neamț nu are niciun serviciu adresat persoanelor cu dizabilități, am înțeles că a depus un proiect pentru copii, nu știu dacă a accesat finanțarea și dacă-l implementează. Dar dacă pentru copii sunt foarte multe cabinete, iar Consiliul Județean are 3 centre de zi pentru copiii cu dizabilități, pentru adulți nu e nimic. Noi avem beneficiari care n-au fost școlarizați niciodată, avem beneficiari pe care i-am preluat în 2006 și nu erau în stare să taie hârtia cu foarfeca. Uitați-vă ce facem acum cu ei – pictură, teatru de păpuși am făcut turnee în școli, dans. Arătați-mi și mie un ONG care mai face așa ceva. În fiecare zi avem kinetoterapie, fitness sport și masaj, psihoterapie, meloterapie, acum lucrăm cu un specialist în ceramică de la Complexul Muzeal Național Neamț  o oră pe săptămână, avem oră de meșteșuguri cu doamna Maria Tamaș, am reînceput pictura de la 1 noiembrie și tot programul este de la 9 la 13 în fiecare zi. Părinții contribuie cu 200 de lei, dar cred că din noiembrie vor fi 250 de lei, pentru că deja costurile sunt mari. Factura la gaze ne omoară”.

În viața Danielei Coman au fost vremuri grele. Cele de la începuturile asociației, când copiii au fost mutați dintr-un loc în altul, din mucegai – în încăperi cu cratere în parchet, de la umilință la respingere, au lăsat adevărate cicatrici. La un moment dat au ajuns la grădinița de lângă Liceul Sportiv, iar singura stație din zonă era la Foresta. Mamele urcau dealul cu copiii în brațe. Una singură avea mașină, și când era foarte frig și ploua, umplea mașina cu copii, îi cobora la stație, și aștepta acolo până ajungeau și mamele zgribulite. De multe ori, șoferii le vedeau stând cu copiii în stație și nu opreau, știind că ”handicapații” au gratuitate.

Puțină lume înțelege câtă umilință au îndurat părinții acestor copii. Și cât a durut și doare nepăsarea autorităților. Dar Dumnezeu ne-a trimis alături oameni cu suflet. Avem sponsorii noștri, care nu renunță la noi niciodată – Farmacia Ardealul și Energoice, dar și firme mai mici care au început să ne dea trimestrial o sponsorizare. Înțeleg că bugetul primăriei este cum este, dar la câți bani s-au cheltuit anul trecut la sărbătorile de iarnă și cât a costat un brad…Mi s-a rupt inima știind că dacă primeam banii pe bradul ăla, puteam să țin serviciile un an. Dacă eu închid, ce fac părinții? Eu i-am anunțat de anul trecut că închid și s-au apucat de plâns. Nu există pedeapsă mai mare pentru beneficiari decât să le spui că trebuie să stea acasă și să nu vină la centru. Facem felicitări, vindem în școli, vindem la Farmacia Ardealul – sunt niște oameni extraordinari patronii. În luna mărțișorului, la Paște și la Crăciun noi facem pentru ei mărțișoare, felicitări și ornamente, iar ei le cumpără și le pun în pachetele care pleacă în țară cu medicamentele comandate online. Le cumpără ca să ne ajute pe noi. Domnul Echim seniorul și fiul George au aceeași politică – dacă noi am primit de la Dumnezeu, trebuie să ajutăm la rândul nostru. Nu cred că multă lume știe câți bani dă familia Echim pentru operații, pentru tratamente și cât oferă pentru a a ajuta pensionarii. Așa procedează și prietenul meu din copilărie, de la firma Energoice, care ne-a făcut proiectarea și execuția pentru amenajarea spațiului în care funcționăm. Totul pro bono”.

Într-o țară în care aproape 80% din serviciile sociale sunt furnizate de ONG-uri, mentalitatea că banii trebuie să meargă spre sistemul public – unde cheltuielile cu salariile sunt foarte mari – este suverană. Ideea că ”privații se descurcă” este atât de strâns îmbrățișată încât statul se raportează la ei impunând condiții halucinante. Pentru ca Asociația Luceafărul să primească fonduri din altă sursă decât primăria care oricum n-a acordat nimic în afară de spațiu, ar trebui să se încadreze în prevederile Legii 34 pentru subvenție. Condiția este să aibă cel puțin un beneficiar din alt județ și să-i asigure transport, masă, condiții. A aplicat o fundație mare din Iași, acum vreo 3 ani, și a primit fabuloasa sumă de 1 leu pe lună pentru terapia copilului cu autism.

Am obosit să mă lupt cu autoritățile. E mai important să pictez și eu cu beneficiarii și să fac o icoană pentru unul din donatorii noștri. Avem oameni frumoși lângă noi. Cum sunt și cei de la Ray s Dance, care ne-au invitat să dansăm la primul campionat, au venit în fiecare miercuri – mai mult Andreea, care e mereu grăbită, dar tot zăbovește la o discuție în pragul ușii – decât Andrei Șcrab, care pleacă des în deplasări. I-am cunoscut datorită Isabelei Sabin și am făcut lucruri minunate împreună. Însă e păcat că autoritățile nu se implică, măcar puțin. Anul trecut am fost în audiență la președintele Consiliului Județean, eu m-am dus în fața unei autorități, nu m-a interesat ce nume poartă persoana, și am discutat despre acele centre Respiro. Sunt un fel de centre cu program non-stop în care o familie, care are un copil sau un adult cu dizabilități și se află într-o situație de criză – trebuie să se interneze însoțitorul în spital pentru o intervenție chirurgicală sau are un alt tip de urgență – poate lăsa copilul o săptămână în centru, unde să beneficieze de recuperare și de masă. Am vorbit cu domnul Brașoveanu, pe care îl respect foarte mult, este un om deosebit, a fost director la DGASPC Bacău și a făcut lucruri minunate. A chemat directorul de la DGASPC Neamț, au făcut studiu, au găsit terenul și au zis da – se vor face! Eu am fost în audiență în decembrie și în ianuarie s-a dat hotărâre că se vor construi 4 centre Respiro, două la Piatra-Neamț unul pentru copii, unul pentru adulți cu capacitate de 10 locuri, unul la Târgu Neamț și unul la Roman. Dar trebuie bani. Le mai așteptăm și pe astea…”.

În tot amalgamul de emoții, îmbrățișări, lacrimi, zâmbete, bucurii sau dezamăgiri, Daniela Coman rămâne ancora. În sufletul ei încap toți tinerii asemenea Ioanei și, de 20 de ani, se străduiește să le facă viața mai frumoasă în fiecare zi. Și să-i înconjoare cu lumină blândă, de luceafăr.

Eu le-am primit pe toate așa cum au venit și i-am mulțumit lui Dumnezeu pentru fiecare pas pe care l-a făcut Ioana și pentru prietenii din jurul meu. Dumnezeu nu-ți dă o povară fără să-ți dea oameni în jur, care să te ajute să o duci. Am vrut eu să am un copil bolnav? Așa a fost să fie. Toate sunt rânduite de sus! Toate au un rost, altfel poate n-aș fi ajuns să mă mut din București la Piatra-Neamț și să înființez Asociația Luceafărul. Sigla este desenată de mine, puțin strâmbă, așa sunt și copiii noștri. Noi nu suntem perfecți, dar imperfecțiunea asta a trupului compensează prin perfecțiunea sufletului și dacă lumea ar reuși să treacă de fața asta urâtă a dizabilității, ar putea să vadă strălucirea”.  

Cristina Mircea

1 COMENTARIU

  1. O lecție de viață.
    Sănătate și putere, doamnei Coman! Sănătate și celor pe care îi are în grijă.
    Iar celor care aruncă cu banii pe tot felul de tichii de mărgăritar, cu ochii la sondaje, minte limpede!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.