Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț este, în momentul de față, ca un pacient internat la ATI, cu prognostic rezervat. S-a făcut o ședință la Prefectura Neamț, toată lumea a aflat care este situația, nimeni n-a venit cu soluții. Zilele trec, probabil vor mai fi ședințe, comisii, expertize, studii…Între timp, managerul Alexandru Filimon confirmă ceea ce lumea (care preferă să bată drumul la Târgu Mureș, Cluj, Iași și, mai nou, la Moinești sau la Buhuși) spunea de multă vreme: stăm cel mai rău din zona Moldovei.
– Declinul spitalului a început din perioada de pandemie sau era deja declanșat și doar s-a accentuat în ultima vreme?
– Depinde din ce punct de vedere vorbim. Unele din investiții sunt de foarte mult timp începute și neterminate, dar rata de ocupare a paturilor și adresabilitatea au fost afectate major în pandemie. Și după, bineînțeles, pentru că în toți anii precedenți rata de ocupare era de 64-66%, iar în 2022 a fost de 51% și anul acesta până în iunie este de 55%. Iar banii de salarii, de materiale sanitare, reactivi și medicamente sunt din prestări servicii medicale. Neavând pacienți, neavând adresabilitate, contractul cu Casa de Asigurări de Sănătate nu poate fi respectat. Numai în lunile iulie și august am fi putut primi de la Casă 2,7 milioane de lei pe care pe care nu i-am încasat pentru că nu am avut adresabilitate și pacienți. Și sunt 3 motive: pandemia evident, condițiile hoteliere – care sunt sub standard în anumite secții și al treilea toate aceste rapoarte, amenzi, controale de la DSP, care se fac publice – nu că n-ar trebui făcute publice, dar presa le comentează, oamenii își dau cu părerea și există această reținere a unora să vină la spital.
– Dar factorul uman cât contează în propoziția asta complicată? Pentru că în această privință sunt cele mai multe discuții și cred că nu sunteți străin de ele.
– Eu niciodată nu am comentat competențele medicilor și întotdeauna i-am sprijinit pe cei care au vrut să facă ceva în plus. Ce pot să spun este că marea majoritatea a reclamațiilor nu sunt despre lipsa medicamentelor sau despre condițiile hoteliere, sunt mai mult despre comportamentul și comunicarea cu pacientul.
– Și acestea sunt lucruri pe care le puteți rezolva ca manager, nu?
– Noi am luat niște măsuri – am făcut cursuri de comunicare pe 4 secții și au fost primite pozitiv de tot personalul. Atât ne-am permis în ultimul an jumătate, dar e un proces de lungă durată, care trebuie să fie continuu, nu în salturi. Atunci când există o reclamație, noi o verificăm, nu dăm cu barda imediat în personal, ci verificăm și camerele, verificăm și ce a scris pacientul sau aparținătorul, discutăm cu medicul șef, cu asistenta șefă, cu asistentul care a fost poate implicat în nemulțumirea pacientului. Nimic nu se face pe repede înainte și vrem întotdeauna să dăm un răspuns corect celui care a făcut petiția. De multe ori reclamanții nu au dreptate, dar au fost și cazuri în care au avut dreptate și atunci am luat măsuri în comisia de disciplină – care e singura pârghie legală.
– Cam câte plângeri primiți într-o lună, în medie, de la pacienți?
– Poate 2-3, nu sunt foarte multe, nici nu se confirmă multe, dar dacă se confirmă, întotdeauna luăm măsuri.
– În momentul ăsta sincer, cu cărțile pe față, dumneavoastră care cunoașteți toate problemele din interior, credeți că spitalul județean mai are vreo șansă?
– Da, normal că are o șansă. Eu în toate discuțiile pe care le-am avut la CJ am insistat pe partea de investiții pentru care au fost linii de finanțare și bani, și proiecte, și capabilitate tehnică să se facă. Repet asta de 2 ani jumate de când sunt aici: trebuie avut grijă de acest spital până se va face cel nou. Și cred că, în sfârșit, s-a înțeles asta! În ultimul an a fost tendința clară de a se focusa eforturile pe spitalul nou. Construirea unui nou spital poate dura 2 ani, 3 ani, 5 ani, timp în care cel de aici trebuie menținut. Noi acum avem pacienți, noi acum avem nevoie de fondurile pentru investiții, noi acum avem nevoie de oncologie.
– Ați reușit să întoarceți Consiliul Județean cu fața spre spital?
– Nu a fost o discuție niciodată despre conducerea Consiliului Județean, în niciun caz despre conducerea curentă, care e nouă, e mai mult o discuție despre subordonați, cei care lucrează cu proiectanții și discută cu firmele de arhitectură, deci acolo a fost problema, pentru că bani au fost. Dacă ne uităm la celelalte spitale județene din zona Moldovei, noi stăm cel mai rău. La Bacău nu e extraordinar, dar s-au mai făcut lucruri, Vasluiul care e tot județ PSD are o manageră foarte aprigă, și de 10 ani se tot investește acolo, la Suceava, județ PNL, s-au investit cred 70 de milioane de euro în spital, într-o perioadă în care nu era PNL la conducerea guvernului.
– Noi stăm de vorbă între două clădiri foarte liniștite – Secția de oncologie și Policlinica – unde nu se mai întâmplă nimic, proiectele sunt blocate. Se aude doar zgomotul de la biserica din vecinătatea spitalului, unde se lucrează la acoperiș. Să ne dea Dumnezeu sănătate! Soluții concrete ca să fie reluate proiectele din curtea spitalului cine poate oferi?
– Aici m-ați prins. Nu știu cine poate oferi soluții concrete, de asta m-am și întâlnit la CJ cu toate forurile, ce putem noi oferi este informația și cunoștințele pe care le au diverși specialiști din spital, epidemiologii, șefii de secții.
– Bun, și butonul ăla roșu pe care trebuie să apese cineva să deblocheze lucrurile, unde este? Că asta contează în fond.
– Repet, aceste proiecte sunt ale Consiliului Județean care este proprietarul clădirilor. Faptul că Secția de pediatrie a ajuns să fie renovată prin spital, este ceva anormal. Spitalul nu are capabilitatea să facă asemenea proiecte de anvergură. La toate celelalte beneficiarul e CJ-ul, cu finanțare din diverse surse. Blocarea proiectului de la Oncologie nu este doar responsabilitatea CNI.
– Dincolo de meciul ăsta cu pisica moartă, aruncată dintr-o curte în alta, totuși cineva trebuie să acționeze. Sigur, sunt foarte utile ședințele aflăm unii de alții, ne spunem problemele și opiniile, e în regulă. Dar ce facem mai departe?
– Politicienii din județul Neamț trebuie să-și dea mâna și să nu mai folosească spitalul ca pe o minge de ping-pong. Este spitalul tuturor. Nu se aude nimic nici de Bisericani, nici de Roman, nici de Bicaz, nimic. Spitalul Județean este în văzul tuturor și totuși e lăsat așa cumva, într-o stare de supraviețuire. Un spital care abia supraviețuiește nu poate fi performant…
A consemnat Cristina Mircea
