Promovarea muntelui Ceahlău – cu peisajele de o frumusețe unică, legendele, piramidele, scările de pe Toaca – are efect de magnet asupra turiștilor din toată țara. De exemplu, doar în minivacanța de 15 august au fost pe munte peste 10.000 de turiști. Și unde e multă lume, inevitabil, se întâmplă incidente și accidente. În luna august, Salvamont Neamț a avut 78 de intervenții, majoritatea în masivul Ceahlău, dar numărul persoanelor salvate este mult mai mare: 25 de traumatisme grave, 17 rătăciți, 67 de traumatisme și leziuni minore, 20 de persoane blocate în perete.
”A fost o lună extraordinar de grea și nu înțeleg fenomenul atâtor accidente în zona montană a județului Neamț comparativ cu alte județe”, a declarat Raul Papalicef, șeful Serviciului Salvamont Neamț. ”Teoretic suntem în extrasezon, dar acum câteva zile nu am avut unde să chem un elicopter în Stănile, pentru că era mașină lângă mașină. O femeie de 55 de ani din Iași a făcut un AVC, iar în evoluția unui AVC contează enorm primele ore, când trebuie administrată medicația. Văd tot felul de comentarii de tipul ”Ce căuta pe munte dacă se știa bolnav?”. Mi se pare discriminatorie această atitudine, până la urmă și bolnavul de cancer în fază terminală poate avea dorința de a merge pe munte. Revenind – femeia a făcut AVC, s-a intervenit de maximă urgență. Am coborât-o, evacuarea ei a durat în jur de două ore, era la Jgheabul lui Vodă, am trimis echipa de la Dochia, două autospeciale din Durău, la cota 1400 la Scaune, a fost coborâtă la ambulanță, între timp am chemat elicopterul din Iași, pentru că trebuie să-i dai omului șansa să ajungă cât mai repede într-un spital. În aceeași zi am avut încă două cazuri – traumatisme severe suferite de două tinere din Brașov și Galați. N-am găsit explicații pentru numărul mare de accidentări. Nu poți vorbi despre lipsa culturii montane în zona Neamț, când 80% dintre turiști sunt din afara județului. N-am avut niciun accidentat în șlapi sau în pantofi, toți aveau ghete sau bocanci. Și totuși, ca număr de intervenții, suntem detașat în fruntea listei naționale, ceea ce implică un efort fizic și psihic acumulat. A fost un sezon epuizant, iar cea mai mare mulțumire este că n-am avut niciun accident montan mortal”.
Cristina Mircea