Spre deosebire de Evaluarea Națională, unde au fost 11 medii de 10 în județul Neamț, la Bacalaureat doar doi elevi au reușit să obțină nota maximă la toate probele. Este vorba despre un absolvent al Colegiului Petru Rareș Piatra-Neamț – Balan Anca Maria, care a participat la faza națională a olimpiadei de chimie, și un absolvent al colegiului Roman Vodă (al cărui nume nu se știe încă, directoarea școlii fiind în comisie la Bicaz și neavând informația deocamdată).
Revenind la Colegiul Petru Rareș, dintr-o greșeală, liceului i-a fost ”atribuit” un candidat respins care a absolvit o altă unitate de învățământ. ”Ne-au amestecat cu cei de la Parhon, noi avem un singur picat, care a luat 4,50 la istorie nu știu cum, n-am idee ce s-a întâmplat, o să vedem după contestație”, a declarat prof. Grigoruță Oniciuc, directorul Colegiului Național Petru Rareș.
Rezultatele afișate, astăzi, 3 iulie, pot fi consultate aici. Candidații nemulțumiți pot depune contestații la unitatea unde au susținut examenul sau prin e-mail, începând cu ora 12, până la ora 18. În perioada 4-6 iulie se va face recorectarea lucrărilor, iar în ziua de 7 iulie se vor afișa rezultatele finale.
Cristina Mircea