Lucrează 4 luni pe an în Germania. Este cameristă la un hotel pe care-l și decorează de Paști și de Crăciun. În restul anului, locuiește într-o minune de căsuță de lut, la Oșlobeni, și se bucură de fiecare meșteșug antic readus în atenția oamenilor de astăzi: mărgelitul, țesutul cu tăblițe, pictura, croșetatul, modelarea vaselor din lut, caligrafia. Am găsit-o la Zilele Cetății Neamț, într-un cort, cu ochii după ”trupa” aflată în fața scenei, din care face parte și soțul ei. Cu toții – 10 la număr.
”Prefer să vin cu oameni puțini, dar să-i îmbrac corect, și mi-e oleacă milă de ei, că e foarte cald. Soțul meu poartă ochelari de vedere și stă 3 zile cu lentile de contact. Ochelarii și ceasurile de mână n-au ce căuta la o paradă de festival medieval. Am dat jos coronița de pe cap unei doamne dintr-o asociație și am observat că avea ceas la mână. Am rugat-o să-l scoată. O reconstituire corectă se bazează pe muncă serioasă de cercetare și documentare”.
Luminița e o bucurie de femeie: directă, energică, dezinvoltă, meticuloasă și responsabilă. Vorbește deschis despre orice, inclusiv despre viața ei, fără nicio tentativă de o ”ambala” în aparențe: ”M-am născut în Piatra-Neamț, în 1980. Am învățat la Liceul de chimie și apoi la celebra Universitate ”Petre Andrei”, la Facultatea de management și marketing în turism, pe care n-am terminat-o. Mi-a folosit în sensul că sunt cameristă în Germania, am un job foarte fain și sunt foarte bine plătită. Soțul meu are 60 de ani, ne-am cunoscut în 2010, ne-am căsătorit în 2013. A fost, așa, o chestie care ne-a unit. Soțul meu a stat în Germania 30 de ani, acolo s-a îndrăgostit de treaba asta cu reconstituirea istorică și când ne-am întors în România, în 2017, ne-am făcut o casă la țară, de lut, cu dormitor și sufragerie, atât. N-avem cameră de oaspeți, dacă vin niște prieteni de-ai noștri dormim claie peste grămadă, în paturi pliante. Eu prefer să vină oameni și să dormim grămadă, decât să avem camere de oaspeți și să nu vină nimeni. În februarie 2022 am constituit Asociația Culturală Istoria Interactivă, atunci ne-au ieșit actele. Am venit la Târgu Neamț și anul trecut, dar fiind foarte noi, n-am avut curaj să sunăm pe la consiliu. Îi știam pe băieții de la Ignis Vultus din Iași și i-am rugat să ne ajute să avem și noi un cort. Anul ăsta avem atelier de țesut tăblițe – un război mic pentru bentițe, brățărici și brâie, atelier de pielărie, atelier de pictură pe scuturi, mărgelit, caligrafie, atelier de croșetat cu un croșet medieval din lemn, cumpărat din Germania. În România abia mai găsești un croșet din metal, cum să găsești din lemn? Un croșet simplu din lemn în Germania e 15-20 de euro, unul cu un pic de os ajunge și 50 de euro. Mi-a plăcut lucrul manual de la grădiniță, de pe timpul lui Ceaușescu. Dar nu punea nimeni bază pe asta, folosea doar ca să fii o soție care știe să facă de toate. Evident, nu m-a încurajat nimeni acasă să fac carieră sau să mă duc să învăț design. Și viața m-a dus spre un om cu care împart aceeași pasiune. Clar, nu l-am cucerit pe soțul meu pentru că sunt frumoasă, ci pentru că sunt responsabilă, punctuală și respect regulile. Sunt omul care-și pune centura când se urcă în mașină și merge cu 50 km/h în localitate. Și am un principiu, care mă definește: dacă ai un plan, te ții de el, indiferent ce se întâmplă”.
Cristina Mircea
N.B. Un interviu cu soțul Luminiței despre activitatea Asociației Culturale ISTORIA INTERACTIVĂ, al cărei principal obiectiv este ”să asigure o reconstituire cât mai corectă, bazată pe cercetare istorică și descoperiri arheologice”, poate fi citit aici.
