Tot satul s-a adunat, ieri, de Înălțarea Domnului, în curtea bisericii din Grozăvești, comuna Hangu, pentru a onora memoria celor care, ”prin curaj și jertfă, au făcut ca noi să existăm astăzi atât ca sat, cât și poate ca națiune”, după cum a spus părintele Cezar, preotul paroh. Prin contribuția tuturor, vechea cruce din fier care amintea de eroii satului a fost înlocuită cu un monument, pe care sunt scrise o parte din numele celor care au plecat să lupte pentru țară și au murit, de tineri, pe front.
”Au căzut în diferite lupte, trupurile și osemintele au rămas acolo, iar noi vrem ca sufletele lor să aibă unde să se întoarcă acasă. Toată lumea a participat la construirea acestui mormânt spiritual, ca să nu-i spunem monument. Este o mulțumire sufletească pentru că noi, satul Grozăvești, am reușit să onorăm jertfa supremă a celor care au căzut pentru România. Doar inițiativa a fost a mea, contribuția a fost a tuturor cetățenilor acestui sat. Cei care au lucrat la monument sunt din satul Buhalnița și bineînțeles că au dorit și ei să participe la acest eveniment deosebit. Vulturul de pe monument, care are crucea Creștinătății în cioc, simbolizează jertfa celor care au murit de tineri, la 20- 25 de ani, pentru această țară. Și acele suflete trebuie să aibă unde se odihni, să vină din pribegie și să ne găsească aici”, a declarat Alexandru Bezim, fost căpitan în cadrul Batalionului 498 Parașutiști Bacău.
Satul Grozăvești a luat ființă după formarea lacului de acumulare. Oamenii care locuiau în șesul Hangului au fost nevoiți să se mute mai sus, pe dealurile unde până atunci creșteau animale. Cine a avut terenuri pe care să poată construi case a rămas, și așa a luat ființă satul, care are acum până în 250 de locuitori. În anul 1967 au început să construiască biserica din lemn, care a fost sfințită în 1972. Clopotele, care au sunat la ora 12 pentru eroii satului, au fost aduse de la biserica din Fârțigi – o așezare care acum e sub ape. Din toate poveștile oamenilor nu lipsesc referirile la momentul construirii barajului.
”Sunt locuri frumoase, cu oameni frumoși și o istorie zbuciumată. Povesteau ai mei că au făcut căsuța în 1953, când s-au căsătorit, și i-a demolat în 1957. Aici unde e satul acum era stâna celor care se numeau Bezim, jumătate de sat poartă acest nume”, a spus comisarul șef (r) Stelică Bezim, fostul adjunct al Poliției Neamț.
Vărul lui, Alexandru, știe și el povești dramatice din vremea strămutării: ”În centrul satului, unde erau casele unele lângă altele, bunicul avea un hectar de pământ și 9 stejari, în capătul curții. Într-o seară au venit soldații și i-au tăiat stejarii. N-a suferit atât de mult că i-au stricat casa, cât a suferit că i-au tăiat stejarii. Bunicul meu, pur și simplu, a înnebunit. După cel de Al Doilea Război Mondial s-a construit o mare biserică, cu pereți din beton, cu o lățime de un metru jumătate, sunt poze. A fost o catedrală în adevăratul sens al cuvântului, cu clopote speciale, și s-a hotărât dinamitarea ei, pentru că așa a fost planul pentru electrificarea țării”.
- ”Acești oameni și-au dat viața pentru ca noi, astăzi, să simțim românește, să vorbim românește”
Așezată la alte ”cote” și în alte vremuri, viața de astăzi a satului păstrează aceeași simplitate din vechime și aceleași valori: credință, respect, iubire pentru port și pentru țară. Emoția curată s-a simțit în glasul tuturor celor care au vorbit. Printre fiicele satului am întâlnit-o pe Georgiana Mitronici. A făcut facultatea în Copenhaga, trăiește de aproape 10 ani în Danemarca și, dacă tot a venit acasă, a participat la evenimentul special pentru viața satului: ”E pur și simplu o onoare pentru mine să fiu la un eveniment care aduce multă bucurie în comunitatea noastră micuță de munte, dar cu mult suflet. Sunt recunoscătoare și cu toții suntem acestor oameni care au făcut posibilă, în primul rând, crearea unei țări, pentru că suntem o țară tânără în comparație cu țările din Europa”.
Părintele Cezar: ”Ziua de astăzi înseamnă, în primul rând, o pioasă aducere aminte. Acești oameni și-au dat viața pentru ca noi, astăzi, să simțim românește, să vorbim românește, să ne respectăm credința, să ne respectăm tradiția noastră de români adevărați, deși frații noștri din sătucul acesta, ca și alții din țară, sunt poate prin alte părți pentru un trai mai bun, și s-a înjumătățit populația, au rămas mai mulți bătrânei. Însă suntem datori să aducem la cunoștința tinerilor, a elevilor o parte din istoria noastră, învățată și trăită sufletește lângă catarg și lângă acest monument. Una este să înveți mecanic dintr-o carte și alta este să trăiești pe viu această comemorare a buneilor și a străbuneilor noștri. Dacă ne-am pus în gând să realizăm așa ceva, iată că bunul Dumnezeu ne-a ajutat și am reușit să aducem la bun sfârșit ce ne-am propus”.
Lecția de istorie a fost completată de fostul căpitan Alexandru Bezim, absolvent al Școlii de ofițeri de artilerie terestră și rachete de la Sibiu, care a evocat momentele cruciale din cele două războaie mondiale și n-a uitat de povestea fetiței Măriuca Zaharia din satul Răzoare, care cu prețul vieții, la vârsta de 12 ani, a informat armata română în bătălia de la Mărășești, despre poziția trupelor germane: ”În apropierea satului Haret era un nuc mare unde se instalase un punct de observare, bădița Vasile era în vârful nucului și de acolo conducea focul artileriei. Fetița a văzut că bădița Vasile spunea unde vede trupele germane și acolo să lovească artileria. A fost reperat de lunetiștii germani și împușcat. Fetița Măriuca a luat telefonul și a continuat să facă ce făcea bădița Vasile. Și ea a fost reperată și împușcată de lunetiștii germani. Trupul ei se află la Mausoleul de la Mărășești”.
Primarul Ion Pîntea: ”Este un eveniment deosebit, mă bucur că cetățenii din satul Grozăvești s-au mobilizat să facă un monument în cinstea eroilor care au căzut, de-a lungul celor două războaie mondiale, pentru apărarea pământului nostru strămoșesc. Îi felicit, de asemenea, și pentru că au construit o cruce luminoasă undeva aici pe deal, care se vede foarte frumos. Cred că mulți dintre vârstnici își aduc aminte cu durere, să zic așa, de evenimentele de atunci, sunt mulți frați, părinți, rude care au dispărut în război și ei le păstrează permanent o veșnică amintire”.
Stelică Bezim: ”Aș începe prin aceea că sunt bucuros că mă aflu printre consătenii mei, este prima dată când într-o activitate oficială sunt prezent între localnicii din Grozăvești. Din partea Asociației Rezerviștilor din Ministerul de Interne și Ministerul Apărării Naționale vreau să transmit un pios omagiu pentru eroii neamului din această localitate și de pretutindeni, pentru că dacă nu existau ei noi nu aveam o țară, noi nu vorbeam limba noastră, așa cum în lumea asta se întâmplă cu multe alte popoare. Și de asemenea vreau să transmit felicitări familiei Bezim Alexandru și Camelia pentru inițiativă, și tuturor celor care au fost implicați în realizarea acestui monument care, deși mititel, într-un sat mititel, este grandios prin dăruirea sufletească și prin simbolul pe care-l reprezintă pentru conștiința neamului și a fiecăruia dintre noi. Pentru că dacă suntem fiecare dintre noi mai buni români avem o Românie mai bună”.
Mihai Bistriceanu, un localnic de 72 de ani, mândru că nu-și arată vârsta, a fost cel care a făcut catargul de lângă monument, și a înălțat drapelul: ”Ziua de astăzi este, pentru întreg satul, foarte importantă, datorită faptului că s-a făcut monumentul eroilor Avem o pace sufletească și mulțumirea că avem și noi ceva, o onoare în satul ăsta, să fim și noi printre oamenii gospodari”.
La monumentul abia sfințit au fost depuse o jerbă de flori din partea primăriei și coroane din partea tuturor locuitorilor satului Grozăvești, Asociației Rezerviștilor din Ministerul Afacerilor Interne și din Ministerul Apărării Naționale și a Școlii Hangu. Cu momente de reculegere, cu rugăciuni pentru sufletele robilor lui Dumnezeu care s-au jertfit pentru țară și cu îndemnul lui Alexandru Bezim pentru toți consătenii săi de a aduna informații, în continuare, despre ceilalți eroi ai satului, pentru ca numele lor să fie scrise pe monument (mai este loc pentru 3 plăci), spre pioasa și veșnica lor pomenire.
Cristina Mircea
