Poliția Locală Piatra-Neamț și-a îndreptat greșeala și i-a oferit un buchet de flori doamnei care a făcut curățenie în fața blocului, dar n-a ”selectat deșeurile”, lucru pentru care a fost amendată. Astăzi, 23 februarie, primarul Andrei Carabelea a afirmat, în ședința de Consiliu local, că-i cere scuze doamnei, în numele Poliției Locale.
Imediat a apărut și un comunicat al instituției: ”Ieri a avut loc o întâmplare mai puțin fericită, în care a fost implicată Poliția Locală și pentru care vă spunem că ne pare rău! Doamna care a curățat resturile de materiale de construcție aduse de vânt în fața blocului și care a primit amendă pentru depozitarea incorectă a deșeurilor a fost vizitată astăzi, din nou, de polițiștii locali. De data aceasta, pentru a primi un buchet de flori, o mulțumire pentru implicarea și spiritul civic de care a dat dovadă făcând curat și pentru a fi anunțată că nu figurează cu debite sau amenzi contravenționale. Pentru că, deși colectarea selectivă și depozitarea corectă a deșeurilor este foarte importantă, considerăm că la fel de importantă este și implicarea și dorința de a face bine comunității în care trăim. Îi mulțumim doamnei pentru gestul său de ieri și ne cerem scuze pentru felul în care au decurs lucrurile. Considerăm că avem cu toții ceva de învățat de aici! Continuăm să urmărim cum se colectează și se aruncă deșeurile în oraș, dar mai atenți la imaginea de ansamblu!”.
Așadar, până la urmă doamna a scăpat de amendă și a fost apreciată pentru efortul de a face curățenie pe spațiul public, ceea ce ar fi fost de dorit să se întâmple de la început! Dar mai bine mai târziu decât niciodată…Însă și dumneaei trebuie să înțeleagă că degeaba face curățenie dacă lasă sacul cu gunoaie lângă shelter, iar vântul le împrăștie din nou.
Cristina Mircea