Dan Vasile Constantin a fost înlocuit, în calitate de reprezentant al președintelui Consiliului Județean Neamț în Consiliul de Administrație al Spitalului Județean de Urgență, cu dr. Cristina Iacob Atănăsoaie. Decizia lui Ionel Arsene a ajuns la spital în aceeași zi în care dr. Atănăsoaie participa la proba scrisă a concursului pentru șefia Secției de Medicină Internă, la care a obținut 99,8 puncte.
Acum, proaspăta șefă de secție nu știe dacă poate păstra ambele funcții. ”M-am consultat cu prieteni juriști, dar fiecare are altă opinie, nu m-am lămurit, dar dacă este vorba despre incompatibilitate, o să rămân șefă de secție. La alte spitale sunt în consiliile de administrație și oameni care lucrează în spital. Nu știu ce să zic, până la urmă Secția de Medicină Internă nu face afaceri cu spitalul, e instituție publică, dar nici n-am avut timp să mă lămuresc exact. Acum urmează să fie validate rezultele concursului, după aceea să semnez contractul de management și, între timp, mă lămuresc și cu incompatibilitatea”, a declarat dr.Cristina Iacob Atănăsoaie.
Din Consiliul de Administrație al SJU, fac parte reprezentanți ai Consiliului Județean, Ministerului Sănății (prin Direcția de Sănătate Publică) și Ordinului Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali în speță Ana Acsintoae, Veronica Vasiliu și, mai nou, dr Cristina Iacob Atănăsoaie din partea CJ, Radu Firăstrău și dr. Roxana Pipirigeanu din partea MS, și as. Puiu Sârbu, reprezentant al OAMGMAM. Membri supleanți sunt dr. Mirela Grădinaru și Constantin Oprea (MS), Nicoleta Husaru și Nicoleta Buzenschi (reprezentantă CJ, respectiv reprezentantă președinte CJ) și as. Carmen Lungu (OAMGMAM). Dintre atribuțiile CA, cele mai importante sunt cele legate de achiziții, avizarea bugetului și analiza activității mananagerului și a comitetului director.
Cristina Mircea
Doamna aceasta nu e si la Spitalul Bisericani?
Pare a fi omniprezenta si omnipotenta. Sigur e si sef sectie, medic pe sectie, face garzi, are si cabinet propriu.
Numai in pielea ei sa nu fii !!
Cine are mușchi la CJ ,poate!