Cu cât se extinde ancheta DNA Bacău cu atât e mai clară ”performanța” managerială a doctorului Dan Dorin Morenciu la Serviciul Județean de Ambulanță Neamț. Rezumând ceea ce au stabilit până acum anchetatorii, rezultă că, în perioada 2-18 mai, managerul interimar a pretins și primit 108.000 de euro pentru 24 de angajări. Urma să primească încă 5.000 de euro exact în ziua în care s-au făcut perchezițiile și n-a mai apucat.
Așadar, în perioada 2-10 mai 2022, dr. Morenciu a primit 40.000 de euro de la 8 persoane care au candidat pentru posturi de ambulanțieri și asistente (fiecare a dat câte 6.000 de euro, dar asistenta șefă a luat și ea 8.000 de euro pentru cât s-a chinuit să completeze răspunsurile corecte pe foile de examen).
La începutul lunii iunie, când au fost extinse cercetările, procurorii DNA au stabilit că, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Neamț a mai pretins încă 25.000 de euro de la alți 5 angajați în timpul pandemiei care voiau să devină angajați pe perioadă nedeterminată. De la 4 dintre ei a primit 20.000 de euro, iar al cincilea urma să-i dea plicul în ziua de 18 mai, când au avut loc descinderile.
Astăzi, 28 iunie, DNA a anunțat o nouă extindere a anchetei și altă șpagă, de 48.000 de euro, pentru alte 12 angajări: ”În perioada 02 – 17 mai 2022, managerul general interimar al Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, Morenciu Dan Dorin, prin intermediul suspecților Rozoschi Maria Luminița, Andronache Gladior și Doarbeș Ionuț, ar fi pretins și primit de la ceilalți 12 suspecți câte 4.000 euro/persoană pentru a fi declarați admiși la un concurs pentru personalul sanitar și sanitar auxiliar, ce viza ocuparea unor posturi pe o perioadă nedeterminată în instituția mai sus menționată. Suma totală de 48.000 euro solicitată în condițiile de mai sus ar fi fost remisă inculpatului Morenciu Dan Dorin de către suspecții Rozoschi Maria Luminița și Andronache Gladior în data de 17 mai 2022, în interiorul unei pensiuni din municipiul Piatra Neamț”.
Pentru această nouă serie de angajări sunt cercetați (pentru luarede mită și complicitatea la luare de mită) pe lângă dr. Morenciu și asistenta șefă Luminița Rozonschi, liderul de sindicat Gladior Andronache și un alt angajat al SAJ – Ionuț Doarbeș. Procurorii DNA îi cercetează și pe cei care au dat șpagă: ”RASCARACHE IOANA-CĂTĂLINA, IACOB ANA-MARIA, AFLOAREI PETRONELA LARISA, ALEXA DANIELA, CIUBOTARU ALEXANDRA-ANDREEA, MATEI NECULAI VICTOR, persoană fizică (soția unuia dintre candidați), VRÎNCEANU MIHAI SEBASTIAN, FARAON IONEL, NEACȘU PETRU, JIGĂU CIPRIAN CONSTANTIN și ROȘU MARIUS, toți angajați pe o perioadă determinată în cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (S.J.A.) Neamț, în sarcina cărora s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită”.
Cristina Mircea
Puțin, D. Albu lua într-o zi aceasta suma.