A XII-a ediție a concursului ”Cel mai bun fasonator”, care a avut loc în zilele de 15 și 16 iunie, în pădurea administrată de Ocolul Silvic Vaduri și în ștrandul din Piatra-Neamț, a aliniat la linia de start 34 de concurenți. După desfășurarea celor 5 probe, de la doborârea arborilor, până la executarea unor elemente care să necesite tehnici sigure și bune practici, juriul a decis câștigătorii. Cei mai buni ca pregătire profesională și precizie în folosirea motoferăstrăului sunt:
Locul 1 – Chivi Vasilică de la Direcția Silvică Prahova;
Locul 2 – Compot Romică de la Direcția Silvică Bacău;
Locul 3 – Voicu Alexandru de la Direcția Silvică Olt.
Ocupanții primelor trei locuri din clasament au fost premiați de Regia Națională a Pădurilor și sponsorii concursului, iar ceilalți concurenți au primit diplome de participare și obiecte promoționale.
”Scopul concursului este perfecționarea profesională, implicit, deprinderea unor tehnici sigure de executarea a lucrărilor și aplicarea lor la doborârea și secționarea lemnului”, a declarat organizatorul evenimentului ing. Viorel Timișescu, șeful Serviciului Intern de Prevenire și Protecție din cadrul Direcției Silvice Neamț. ”Am ajuns la ediția a XII-a, după un an de pauză în pandemie, și ne bucurăm că Direcția Silvică Neamț a câștigat de 6 ori până acum, inclusiv locul I la ediția de anul trecut, care a avut loc la Iași. Există, însă, o prevedere în regulament care nu permite participarea aceluiași concurent la mai mult de 3 ediții consecutive, așa că anul acesta a fost rândul altor colegi din țară să câștige faza națională”.