Se cuvine să lăcrimăm: comunicarea Covid a trecut la Rafila, care nu știe de ce s-au ridicat restricțiile

0

Odată cu încetarea stării de alertă, Grupul de Comunicare Strategică – acel organism format din 19 experți, care informa zilnic despre evoluția infectării Covid în România – a fost desființat.

Începând de astăzi, 9 Martie, informațiile referitoare la evoluția situației legate de COVID 19 vor fi transmise, zilnic, în jurul orei 13.00, de la nivelul Ministerului Sănătății. Vă mulțumim pentru colaborare și pentru sprijinul acordat Grupului de Comunicare Strategica pentru mediatizarea măsurilor dispuse de autorități in toată această perioadă!”, a anunțat Grupul de Comunicare Strategică.

Va fi interesant de observat modul competent în care va evolua comunicarea având în vedere declarația de anul trecut a lui Alexandru Rafila: „Avem tot felul de grupuri de comunicare strategică. N-am înțeles în ce constă strategia comunicării unor cifre, mereu aceleași, în fiecare zi – numărul de cazuri, numărul de decese, numărul de cazuri la ATI și cam asta este comunicarea strategică”.

Dar dincolo de critica domnului ministru, parțial justificată având în vedere bâlbele ”experților” în comunicare, cum se justifică totuși ridicarea bruscă a tuturor restricțiilor? Răspunsul lui Alexandru Rafila este mama ”argumentului” și esența expertizei epidemiologice moleculare: „Este o întrebare la care nu am un răspuns foarte concret, dar vă dați seama că și eu sunt solidar cu decizia Guvernului României de a nu prelungi această stare de alertă”.

A fost genul de răspuns care reclamă (vorba unui alt trist clasic în viață) …altă întrebare…

Cristina Mircea

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.