Sentință în premieră: Gheorghe Ștefan obligat să plătească peste 2 milioane de euro Primăriei Piatra-Neamț

4

Pentru prima dată, o instanță din județul Neamț a dispus ca un fost primar să plătească din propriul buzunar prejudiciul constatat de Curtea de Conturi. Este vorba despre Tribunalul Neamț care a pronunțat astăzi, 29 octombrie, o hotărâre prin care a admis în parte o acțiune a Primăriei Piatra-Neamț, deschisă în anul 2017 împotriva fostului primar Gheorghe Ștefan. Primăria a solicitat recuperarea a 17 milioane de lei, instanța a diminuat suma, însă a dat dreptate primăriei.

Admite în parte cererea precizată formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ în contradictoriu cu pârâtul Gheorghe Ştefan. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 10.267.247,99 lei cu titlu de prejudiciu. Respinge ca nefondat capătul de cerere având ca obiect acordarea cheltuielilor de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, a decis instanța.

Chiar dacă hotărârea este atacabilă, ca prim pas este o victorie a unei administrații locale. Decizia de a iniția o acțiune în instanță a fost luată de fostul primar Dragoș Chitic, după consultări cu reprezentanții Curții de Conturi.

La nivel național nu prea mai sunt astfel de cazuri în care primăria să dea în judecată fostul primar și să câștige un litigiu legat de faptul că fostul primar nu a luat toate măsurile necesare pentru recuperarea prejudiciului constatat de Curtea de Conturi”, ne-a declarat Andrei Acristinei, șeful Serviciului Juridic din cadrul Primăriei Piatra-Neamț, cel care s-a ocupat de dosar vreme de 4 ani. ”Sunt în jur de 30 de măsuri ale Curții de conturi din mai multe decizii, din perioada 2009 -2015 și unele nu au fost duse la îndeplinire, respectiv nu s-au recuperat prejudiciile, care figurează în istoricul instituției și se tot dă, an de an, decizie de prelungirea a termenului de remediere. Este o hotărâre notabilă, cu putere de exemplu pentru alți primari”.

În esență, constatările Curții de Conturi se referă la contracte discutabile pentru servicii și lucrări. De exemplu contracte cu diverse case de avocatură, în timp ce primăria avea juriști proprii, sau contracte cu diverse persoane pentru prestări servicii. Dar cele mai mari probleme au fost cu lucrările, un singur exemplu fiind reabilitarea blocurilor, care a avut loc în perioada 2008-2012.

Desigur, faptul că instanța a decis că primarul chiar trebuie să răspundă dacă nu-și îndeplinește atribuțiile de serviciu și nu acționează la timp, are putere de exemplu și este notabil. Dar s-ar putea ca victoria să fie doar în materie de jurisprudență. Asta în situația în care hotărârea va fi menținută de Curtea de Apel Bacău, pentru că va fi atacată cel mai probabil. Dar ca finalitate concretă este greu de crezut că mai poate recupera cineva peste două milioane de euro de la Gheorghe Ștefan, care are bunurile sub sechestru în mai multe dosare penale.

Cristina Mircea

 

4 COMENTARII

  1. Pietrenii au avut incredere in promisiunile lui Pinalti si au pus lupul paznic la oi. Individul a furat „de-a rupt bara” ! Si asa ca el sunt f multi in aceasta tara saraca pt romani dar imbelsugata pt politicieni.

  2. In mod normal cam asa trebuie sa decurgă lucrurile. Și in alte spete, când se constata ilegalitați sa nu fie amendată instituția sau persoana juridică, ci conducătorul instituției și funcționarii care au incalcat legea și au creat prejudiciul respectiv. In privat sa fie tras la răspundere administratorul sau patronul. Pedepsind instituția sau societatea comercială pe vinovați ii doare in pix cât timp nu plătesc ei din propriul buzunar, ba sa msi facă și un puc de pușcărie, dar nu in condiții de VIP ci împreuna cu alti infractori, ca sunt camarazi de infractiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.