CSM Ceahlăul – egal cu FC Brașov la al patrulea meci de pregătire

0

CSM Ceahlăul a susținut astăzi, 15 iulie, al patrulea meci amical din cantonament cu o echipă care-i va fi adversar în campionat. La fel ca la precedentul meci, cu Concordia Chiajna, conducerea clubului a fost prezentă în formulă completă.

”E un rezultat bun, a fost un meci echilibrat și astăzi, am dominat în a doua repriză, am fost dominați în prima repriză de un adversar puternic, care a aspirat către play-off-ul din sezonul trecut, dar nu l-a prins, acum are ceva probleme cu licențierea, dar cred că le va rezolva până va începe campionatul și va fi unul din principalii adversari ai Ceahlăului, în vederea promovării în Liga 1”, a precizat Ioan Anton Măzărianu, finanțatorul CSM Ceahlăul. ”Eu zic că rezultatul cu care s-a terminat meciul a fost un rezultat care a reflectat exact ceea ce s-a întâmplat în teren. Consider că încă mai avem puțin de lucru, trebuie să mai aducem unul, doi jucători, am mai testat și alții, impresiile sunt foarte bune, iar rezultatele sunt pe măsură. Mai avem săptămâna viitoare încă două meciuri de pregătire și apoi vom ajunge la o formulă stabilă a echipei. Acesta este și rostul pregătirii – să identificăm punctele slabe și să îmbunătățim partea tehnică a echipei. Până acum parcursul este încurajator, am jucat primul meci cu CFR Cluj, o echipă de Liga 1, vicecampioana României, am pierdut cu 1-3, dar am făcut un meci extraordinar, am condus cu 1-0, apoi am jucat cu Zărnești și am câștigat cu 4-1, săptămâna aceasta am jucat cu Concordia Chiajna și am învins cu 1-0, iar astăzi am făcut egalitate cu FC Brașov”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Un rezumat al meciului de astăzi a fost prezentat pe pagina oficială de Facebook a clubului

CSM Ceahlăul: Krell – Petkov, Forisz, Vișinar, Fărăgău, Akwasi, Jaquite, Savu, Llullaku, Petre, Josemar.

  • Min.18, șut FC Brașov în bara transversală
  • Min.22: 1-0 (p), FC Brașov
  • Min.27: șut Savu (CSMC), prinde portarul advers
  • Min.37: Savu a trimis cu capul peste poartă
  • Min.39: Josemar a trimis cu capul peste poartă
  • Min.40: șut P.Petre, a respins portarul în corner
  • Min.40: la cornerul rezultat, Vișinar a urcat în careu și a trimis cu capul pe lângă poartă

Pauză 1-0

Au intrat la pauză: Boison, Moroșanu, Bacalu, Onișa, Anton și ai ieșit Petre, Savu, Fărăgău, Petkov, Krell.

  • Min.57: bară FC Brașov
  • Min.79: bară FC Brașov
  • Min.80: lovitură liberă Forizs, pe lângă poartă
  • Min.90: 1-1, Vasile Petra
  • Final 1-1.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.