Printre informațiile apărute în presă despre biserica din Borșa, Maramureș, mistuită de un incendiu violent, în această după-amiază (9 aprilie) chiar în ziua de Florii, au fost și unele eronate. Lăcașul de cult nu era monument istoric și nici nu avea în patrimoniu o colecție de icoane vechi restaurate, lucruri confirmate de viceprimarul Tibi Ivașco: ”Este vorba despre o biserică relativ nouă, construită acum 30 de ani, e singura biserică din lemn din Complexul Borșa. Cealaltă e din cărămidă. Sigur nu este o biserică-monument”.
Pe pagina parohiei sunt date despre construirea bisericii și despre meșterii care au lucrat-o, doi dintre ei din comuna Grumăzești: ”La data de 15 august 1992, Preasfinţitul Justinian, episcopul Maramureşului şi Sătmarului, a pus piatra de temelie şi a sfinţit locul pentru biserica actuală, cu hramul ”Înălţarea Domnului”, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Biserica este construită din lemn în stil maramureşean, sub formă de cruce, iar fundaţia bisericii este din beton şi piatră. Biserica a fost acoperită cu şindrilă de meşterii Petreuş Toader, Petreuş Vasile şi Petreuş Ion din Bârsana. Turnul este din lemn, încheiat după metoda “cozii de rândunică”, iar interiorul este alcătuit din pronaos, naos şi altar. Biserica mai are două clopote, donate bisericii de familia Lungu Iuliu şi Anghelina, împreună cu credincioşii parohiei. Lungimea bisericii este de 25 m, lăţimea de 10 m, iar absida altarului este semicirculară nedecroşată. Naosul este acoperit cu o boltă semicirculară, având şi un pridvor pentru corul bisericii. Pe latura de apus este situat turnul angajat navei, a cărui şarpantă este sub formă de coif. Iconostasul bisericii este confecţionat de lemn de stejar cu icoane bizantine, la Grumăzeşti – Neamţ, de meşterii Arsenie Constantin şi Virgil Armaţu”.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului a precizat de asemenea, într-un comunicat, că biserica nu era monument istoric și era asigurată, ceea ce înseamnă că pagubele vor fi în mare parte acoperite. Biserica a ars în totalitate și nu au mai putut fi salvate multe lucruri.
”Protopopul Vișeului, din îndemnul Preasfințitului Părinte Episcop Iustin, s-a deplasat de îndată la fața locului pentru a-i fi alături Părintelui Paroh Pop Ioan Constantin, Consiliului Parohial și credincioșilor în aceasta situație grea prin care trec într-o zi de mare sărbătoare creștină, de Praznicul Floriilor, urmând să se facă evaluarea situației și să informeze Sfânta Episcopie despre cele constatate.
Totodată, Protopopul Vișeului, Pr. Mihai Chira, se va implica, în parteneriat cu Primăria, spre a identifica un loc potrivit pentru săvârșirea Sfintelor Slujbe în Săptămâna Sfintelor Pătimiri și a slujbelor legate de Sărbătoarea Învierii Domnului și a tuturor celorlalte slujbe, până la construirea unui nou locaș de cult.
Episcopia Maramureșului și Sătmarului, Protopopiatul Vișeu, Parohiile și Mănăstirile vor fi solidare cu situația grea prin care trec tocmai in preajma sărbătorii Învierii Domnului, preotul și credincioșii din Borșa Complex și vor sprijini construcția noii biserici”, se precizează în comunicatul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului.
Cristina Mircea








