În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 3 noiembrie, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Neamț, împreună cu cei din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț, Poliția orașului Târgu-Neamț, Secției de Poliție Rurală Români, cu sprijinul tehnicienilor criminaliști și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul parchetelor de pe lângă judecătoriile Piatra-Neamț, Roman și Târgu-Neamț, au pus în executare 6 mandate de percheziție, în mai multe dosare penale în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor.
În urma perchezițiilor au fost ridicate o armă neletală din categoria celor supuse autorizării, deținută fără drept, un pistol tip airsoft, peste 70 de cartușe letale destinate armelor de vânătoare, 8 articole pirotehnice din categoria T1, mai multe medii de stocare, laptopuri și telefoane mobile.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii situații de fapt și luarea măsurilor legale ce se impun.







