. Polițiștii din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și al Serviciului Rutier Neamț au fost astăzi alături de aproximativ 100 de copii de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă „Alexandru Roșca” din Piatra Neamț, într-o activitate interactivă de informare și prevenire.
Discuțiile au fost adaptate vârstei și nevoilor copiilor și au urmărit dezvoltarea unor comportamente preventive, astfel încât aceștia să poată recunoaște situațiile de risc și să știe cum să reacționeze pentru a-și proteja propria siguranță.
Polițiștii au vorbit despre:
-cum trebuie să reacționeze atunci când sunt abordați de persoane necunoscute;
-ce trebuie să facă în cazul în care se rătăcesc sau pleacă neînsoțiți de la domiciliu;
-cum pot recunoaște o situație de pericol;
-când este necesară apelarea numărului unic de urgență 112.
Un loc important în cadrul întâlnirii l-au avut și mesajele despre respect, bunătate și comportamentul în grupul de prieteni, copiii fiind încurajați să evite agresivitatea fizică și verbală și să îi sprijine pe cei din jur atunci când au nevoie.
De asemenea, polițiștii rutieri le-au reamintit copiilor regulile esențiale de siguranță rutieră, de la deplasarea pe drumurile publice până la traversarea corectă a străzii.
Pentru polițiști, prevenirea înseamnă mai mult decât transmiterea unor reguli. Înseamnă dialog, încredere și educație, pentru ca fiecare copil să știe că poate cere ajutor atunci când se află într-o situație dificilă.
Săptămâna Prevenirii Criminalității continuă!
22 septembrie – Siguranța online
23 septembrie – Prevenirea violenței domestice
24 septembrie – Prevenirea victimizării seniorilor
25 septembrie – Prevenirea traficului de droguri
Prevenirea începe cu fiecare dintre noi!








