Două unități de învățământ din Târgu Neamț încep anul școlar online

1

Criza apei din Târgu Neamț schimbă modul în care începe noul an școlar. Două unități de învățământ vor desfășura cursurile online în perioada 7-11 septembrie, în timp ce alte patru școli și grădinițe au optat pentru programele „Școala Altfel” sau „Săptămâna Verde”. Decizia a fost luată de Inspectoratul Școlar Județean Neamț, care a transmis următorul comunicat: ”Pe fondul situației nefavorabile determinate de afectarea sistemului de alimentare cu apă în orașul Târgu-Neamț și necesitatea asigurării normelor de igienă în unitățile de învățământ, Inspectoratul Școlar Județean Neamț a analizat în ședința Consiliului de administrație solicitările unităților școlare, fundamentate pe analiza de nevoi specifice, și a aprobat următoarele variante de desfășurare a cursurilor, pentru perioada 7-11 septembrie 2026:

  • LICEUL „VASILE CONTA”, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ – suspendarea cursurilor cu prezență fizică și desfășurarea cursurilor în sistem online;
  • CENTRUL ȘCOLAR PENTRU EDUCAȚIE INCLUZIVĂ, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ – suspendarea cursurilor cu prezență fizică și desfășurarea cursurilor în sistem online;
  • COLEGIUL NAȚIONAL „ȘTEFAN CEL MARE”, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ – desfășurarea Programului Săptămâna verde;
  • COLEGIUL TEHNIC „ION CREANGĂ”, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ – desfășurarea Programului Școala Altfel;
  • GRĂDINIȚA CU PROGRAM PRELUNGIT NR. 1, ORAȘ TÂRGU-NEAMŢ – desfășurarea Programului Școala Altfel;
  • ȘCOALA GIMNAZIALĂ DOMNEASCĂ, ORAȘ TÂRGU-NEAMȚ – desfășurarea Programului Școala Altfel.

Inspectoratul Școlar Județean Neamț păstrează permanent legătura cu unitățile de învățământ, instituțiile locale și județene implicate în situația de urgență actuală, pentru luarea măsurilor care se impun, în vederea desfășurării activităților educative în condiții de siguranță”.              

1 COMENTARIU

  1. Aceste crize de apă au mai fost în zona Tg. Neamț, dar fiindcă domnii Harpa și Apopei nu au catadicsit să ia nici o măsură ( ei au grija zilelor cetății, zilelor orașului, etc, acolo unde să iasă în fața mulțimii de oameni ) s-a ajuns în această situație UNICĂ ÎN ȚARĂ – copiii să nu poată începe școala din cauza lipsei de apă. Nici măcar în pandemie nu era așa ceva, măcar atunci era apă, dar să vezi zeci de oamnei care ajung la spital cu diaree din cauza apei nepotabile, în mileniul trei e de domeniul INIMAGINABILULUI, e un atentat la sănătatea publică !
    Mi s-a părut extrem de jenantă tentativa unui ziar susținător al celor doi, care încerca să ne explice că primăria nu poate susține cheltuiala de a repara/înlocui conducta de apă de la Preutești, Logic se pune întrebarea: Ok, nu poți cheltui, DAR CE MĂSURI AI LUAT TIMP DE 14 ANI ÎN CARE AI AVUT TOTȚI MINIȘTRII POSIBILI PE CARE I-AI DORIT ? ! ? ! ? Ba, dacă stau să mă gândesc bine chiar ai numit un ministru la un moment dat,din Tg. Neamț, la ministerul dezvoltării ! Dar, așa e când ai grija funcțiilor în loc sp-ți vezi de nevoile cetățenilor …
    La fel de jenantă, dacă nu cumva chiar dă ( mult ) de gândit lipsa de reacție a așa zisei opoziții a partidelor din din Neamț…. ! …. ! Comunitți de oameni lăsați fără apă, școli care nu pot începe școala în mod normal din cauza lipsei apei, bolnavi în spitale din cauza lipsei apei, iar tu partid de opoziție nu spui nimic ? … ? DĂ DE GÂNDIT … ! … !

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.