Jandarmii montani, alături de peste 300 de copii din taberele ARC, într-o dimineață dedicată siguranței și responsabilității

0

Aceasta dimineață a început alături de copiii din tabăra ARC. Jandarmii montani au avut bucuria de a discuta cu peste 300 de copii înscriși în cadrul taberelor ARC, organizate la Centrul de Antrenament Oglinzi.

Pe parcursul întâlnirii, jandarmii montani au discutat cu cei mici despre importanța respectării regulilor de siguranță pe munte, dar și despre adoptarea unei atitudini bazate pe respect, responsabilitate și grijă față de cei din jur. Totodată, le-au oferit sfaturi practice pentru prevenirea situațiilor neplăcute și pentru desfășurarea în siguranță a activităților în natură.

La rândul lor, copiii au fost încântați să descopere mai multe despre misiunile jandarmilor montani, echipamentul folosit și regulile pe care trebuie să le respecte atunci când pornesc la drum pe traseele montane.

A fost o întâlnire plină de energie, întrebări și zâmbete, dar și o bună ocazie de a le transmite celor mici un mesaj important: muntele este un loc minunat de explorat, însă siguranța trebuie să fie întotdeauna pe primul loc.

Prin astfel de întâlniri, jandarmii montani își propun să încurajeze tinerii să adopte un comportament preventiv și responsabil, atât în natură, cât și în viața de zi cu zi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.