Activități ale polițiștilor în Tabăra ”Tineri Veterani”

0

Astăzi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Neamț au fost alături de tinerii participanți la Tabăra Nemțișor, organizată de sucursala Neamț a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”.

La activitate au participat polițiști din cadrul Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, Biroului Siguranță Școlară, Serviciului Criminalistic – Compartimentul Poliție Canină și Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț, care le-au oferit copiilor o experiență interactivă și educativă.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet az

Întâlnirea a debutat cu două exerciții spectaculoase, care au captat imediat atenția celor prezenți: unul de detectare a urmei de miros uman și unul de detectare a substanțelor interzise. Participanții au urmărit cu interes modul în care câinii polițiști își îndeplinesc misiunile, demonstrând precizie, disciplină și eficiență.

În continuare, au fost prezentate exerciții de dresaj și intervenție susținute de câinii de serviciu Aris și Loki, alături de conductorii lor, Cătălin și Patrik. Demonstrațiile au evidențiat rolul esențial pe care partenerii canini îl au în activitatea polițiștilor, de la identificarea persoanelor și a substanțelor interzise până la sprijinul acordat în diverse intervenții operative.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Târgu Neamț le-au prezentat copiilor o parte din echipamentele și mijloacele din dotarea poliției, explicându-le în ce situații sunt utilizate și care sunt regulile stricte de folosire a acestora.

Ultima parte a activității a fost dedicată atelierelor de prevenire, susținute de polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară.

În cadrul discuțiilor interactive, copiii au aflat care sunt riscurile asociate consumului și contactului cu substanțele interzise, pericolele pe care le pot întâlni în mediul online, dar și situațiile de risc din viața de zi cu zi.

Totodată, polițiștii le-au oferit recomandări pentru a lua decizii responsabile, pentru a recunoaște situațiile periculoase și pentru a solicita sprijinul unui adult de încredere ori de câte ori este nevoie.

Ne bucurăm că am întâlnit copii curioși, implicați și dornici să descopere lumea poliției, iar noi vom fi de fiecare dată alături de ei pentru a-i ajuta să crească în siguranță.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.