Pompierii nemțeni, printre cei mai puternici din România

0

Soldatul Bocancea Andrei a cucerit medalia de argint la competiția națională „Cel mai puternic pompier”, la categoria de vârstă sub 30 de ani.

În perioada 8–9 iulie, municipiul Alba Iulia a găzduit etapa națională a concursului „Cel mai puternic pompier”, una dintre cele mai solicitante competiții dedicate salvatorilor din România.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet az

Timp de două zile, șanțurile Cetății Alba Iulia, din Piața Toboșarului, s-au transformat într-un adevărat poligon de pregătire, unde peste 80 de pompieri din întreaga țară și-au demonstrat forța, rezistența și îndemânarea în probe inspirate din intervențiile reale.

ISU Neamț a fost reprezentat de trei pompieri din cadrul Detașamentului Piatra-Neamț:
👨‍🚒 plt. maj. Găvriluț Samuel
👨‍🚒 sld. Bocancea Andrei
👨‍🚒 sld. Matei Mihai Emilian

Competiția s-a desfășurat pe trei categorii de vârstă și a cuprins atât probe individuale, cât și pe echipe. Participanții au avut de parcurs trei probe complexe, în care și-au demonstrat abilitățile în mânuirea accesoriilor de intervenție, ridicarea greutăților și parcurgerea unor trasee cu grad ridicat de dificultate, atât cu aparat de respirat, cât și fără acesta.

Cei trei reprezentanți ai ISU Neamț au concurat la categoria sub 30 de ani, unde s-au înscris 42 de participanți, obținând rezultate remarcabile:
🥈 sld. Bocancea Andrei – Locul II
🏅 plt. maj. Găvriluț Samuel – Locul VII
🏅 sld. Matei Mihai Emilian – Locul XV

Rezultatele obținute confirmă nivelul ridicat de pregătire al pompierilor nemțeni și demonstrează că antrenamentul constant și profesionalismul sunt elemente esențiale în misiunea de salvare.

Felicitări tuturor colegilor pentru performanțele obținute! Suntem mândri de voi și vă dorim mult succes în competițiile viitoare și în misiunile de zi cu zi!

ISU Neamț

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.