Cultură de canabis de 2,4 tone descoperită la Dragomirești (video)

0

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Neamț, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț, au documentat activitatea infracțională a două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la trafic de droguri de risc.

Din actele de urmărire penală a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2026, una dintre persoane ar fi inițiat și dezvoltat, în curtea locuinței sale, situată în comuna Dragomirești, județul Neamț, o cultură de canabis. În activitatea de cultivare și îngrijire a plantelor, aceasta ar fi fost ajutată de către cealaltă persoană cercetată.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az mostbet mostbet mostbet az mostbet mostbet az

În urma percheziției domiciliare efectuate, de către polițiști, ieri, 2 iulie, în locația menționată, a fost descoperit un solar de mari dimensiuni (170mx10m) în care se aflau 2.669 de plante de canabis de aproximativ 2,4 tone de masă verde.

Plantele, aflate în diverse etape de creștere, o parte dintre acestea fiind la maturitate și având muguri, ar fi fost cultivate pe rânduri bine delimitate și irigate individual. De asemenea, în interiorul solarului a fost descoperit un termostat care controla temperatura și umiditatea din interior.

În imediata apropiere a culturii a fost descoperit un bazin de apă, cu o capacitate de aproximativ 10.000 de litri, folosit pentru sistemul de irigare.

În aceeași curte, într-o anexă, a fost descoperit un spațiu amenajat ca laborator de prelucrare, uscare, porționare și ambalare a canabisului, prevăzut cu ventilator, prese hridraulice, mese de lucru, foarfece speciale de curățare muguri, dispozitive de vidare, lămpi UV, site și alte obiecte utilizate în obținerea hașișului.

Pe parcursul percheziției au fost descoperite și ridicate și alte 88 de kilograme de masă vegetală uscată (muguri, frunze și tulpini de canabis), 400 de grame muguri de canabis, 50 de grame de rezină de canabis și alte 50 de grame de canabis congelat, cântare de mare precizie, precum și alte mijloace de probă.

Ieri, 2 iulie, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Neamț au dispus reținerea a două persoane cercetate.

Astăzi, 3 iulie, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Neamț cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor Secțiilor de Poliție Rurală 6, 5 și 2 ai Poliției municipiului Piatra Neamț, luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Neamț și de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.