Nimeni n-a contestat concursul pentru șefia Centrului ”Carmen Saeculare”

0

E oficial: Daniela David este noul manager al Centrului pentru Cutură și Arte ”Carmen Saeculare”. Ea a fost singura dintre cei patru candidați, care a trecut de prima etapă a concursului (cea a proiectului de management) la care a fost notată cu 7,70. Ceilalți trei competitori au obținut note apropiate (6,55; 6,27 și 6,17) dar toate sub pragul minim 7, astfel că n-au mai susținut a doua probă. Așadar, cu media 8,15 (nota la interviu a fost 8,61), Daniela David a câștigat funcția, pe care o va prelua după Sărbătorile Pascale.

Întrebată care sunt manifestările sale preferate dintre cele organizate de instituția pe care urmează să o conducă, Daniela David a răspuns: ”Fiecare festival are frumusețea lui și publicul lui. Mie îmi plac Festivalul Internațional de Folclor și Vacanțele Muzicale”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Cât despre partea din proiectul de management cu care crede că a impresionat comisia de concurs, noul manager a spus: ”Dezvoltarea și susținerea necondiționată a Ansamblului Floricică de la Munte”.

Din primăvara anului 2025, când Carmen Nastasă a demisionat, Centrul pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare” a fost condus în regim de interimat. Niciunul dintre concursurile anterioare n-a condus la validarea unui manager.

Daniela David (al cărei CV poate fi citit aici) a activat în mediul privat și, ulterior, în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Neamț și al CJ Neamț, iar pentru o scurtă perioadă a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Muncii. Simultan, ea are și activitate politică, fiind coordonatoarea Organizației Femeilor Social-Democrate Neamț.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.