Instituția Prefectului – Județul Neamț a organizat o ședință de lucru cu reprezentanții Consiliului Județean și ai unităților administrativ-teritoriale, pentru aplicarea unitară a prevederilor OUG nr. 7/2026 privind reducerea numărului de posturi din administrația publică locală.
La întâlnire au participat prefectul județului Neamț, Adrian Bourceanu, subprefectul Iulian Jugan, precum și reprezentanți ai Compartimentului pentru verificarea legalității actelor din cadrul instituției. De asemenea, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Neamț, Daniel Harpa, și directorul Administrației Județene a Finanțelor Publice Neamț, Daniel Kudera.
Instituția Prefectului – Județul Neamț a transmis, în data de 17 martie 2026, adresa cuprinzând numărul maxim de posturi către unitățile administrativ-teritoriale din jude precum și către .Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, Agenția Națională de Administrare Fiscală.
Clarificări privind aplicarea măsurii
Discuțiile au avut un caracter aplicat, fiind analizate aspecte concrete privind modul de implementare a prevederilor legale. Un punct central l-au reprezentat clarificările juridice privind aplicarea reducerii de 30%, în condițiile în care reorganizările trebuie realizate exclusiv în interiorul numărului maxim de posturi stabilit prin lege.
Reducerea numărului de posturi se realizează prin raportare atât la posturile vacante, cât și la posturile ocupate, în funcție de analiza realizată la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.
Potrivit prevederilor art. III alin. (2) din OUG nr. 63/2010, așa cum a fost modificată prin OUG nr. 7/2026, anumite categorii de posturi nu sunt supuse reducerii, între acestea regăsindu-se cele din domenii precum asistență socială, cultură, învățământ și biblioteci, precum și alte categorii prevăzute de lege.
Numărul total de angajați poate fi diferit de la o unitate administrativ-teritorială la alta, în funcție de existența (sau nu) a unor posturi exceptate prin lege de la desființare sau a altor structuri considerate de lege ca ”suplimentare”, cum ar fi poliție locală, servicii proprii sau proiecte europene în derulare. Aceste diferențe se reflectă în numărul total.
În cazul posturilor vacante, care erau deja bugetate, sumele aferente nu mai rămân blocate și pot fi utilizate pentru alte necesități ale comunității.
După încheierea ședinței, au avut loc întâlniri separate între prefect, subprefect și reprezentanții unităților administrativ-teritoriale, în cadrul cărora au fost discutate punctual situații specifice fiecărei administrații locale.
Termene și obligații legale
Potrivit prevederilor OUG nr. 7/2026, reorganizarea aparatului de specialitate al primarului, precum și a instituțiilor publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative – precum poliția locală, serviciile de evidență a populației sau structurile pentru implementarea proiectelor cu finanțare europeană – se realizează până cel târziu la data de 1 iulie 2026.
Autoritățile administrației publice locale au obligația ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea de către prefect a numărului maxim de posturi, să adopte hotărârile consiliilor locale privind aplicarea acestuia, care se comunică administrațiilor județene ale finanțelor publice.
Aceste hotărâri trebuie să aibă la bază o notă justificativă detaliată, asumată de conducătorul autorității publice, care va cuprinde inclusiv calculul impactului financiar al măsurilor adoptate.
* Date la nivelul județului Neamț
La nivelul județului Neamț, reducerea numărului maxim de posturi se distribuie pe toate categoriile de unități administrativ-teritoriale, în funcție de dimensiunea acestora.
Cele mai mari scăderi, ca volum, se înregistrează la nivelul comunelor, unde plafonul se reduce de la 2.214 la 1.796 de posturi (minus 418), în contextul în care acestea reprezintă majoritatea UAT-urilor din județ.
La nivelul municipiilor – Piatra-Neamț și Roman – numărul maxim de posturi scade, cumulat, de la 603 la 422 (minus 181).
În cazul orașelor – Bicaz, Roznov și Târgu Neamț – plafonul se reduce, cumulat, de la 287 la 201 posturi (minus 86).
La nivelul Consiliului Județean Neamț, plafonul se reduce de la 570 la 399 de posturi (minus 171).
Per ansamblu, numărul maxim de posturi pentru aparatul administrativ la nivelul județului scade de la 3.674 la 2.576, ceea ce înseamnă o diminuare de 1.098 de posturi, în aplicarea prevederilor legale.
Datele reflectă plafonul stabilit prin lege, urmând ca structura finală să fie stabilită la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale.
Primarii și secretarii UAT au avut posibilitatea de a adresa întrebări punctuale, iar reprezentanții compartimentului de legalitate au oferit explicații privind interpretarea și aplicarea unitară a prevederilor legale.
Instituția Prefectului – Județul Neamț va continua dialogul cu autoritățile administrației publice locale, în vederea aplicării coerente a cadrului normativ.
Autoritățile administrației publice locale au obligația ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea de către prefect a numărului maxim de posturi, să adopte hotărârile consiliilor locale privind aplicarea acestuia, care se comunică administrațiilor județene ale finanțelor publice.
Aceste hotărâri trebuie să aibă la bază o notă justificativă detaliată, asumată de conducătorul autorității publice, care va cuprinde inclusiv calculul impactului financiar al măsurilor adoptate.









