Taraful Liceului ”Victor Brauner” a câștigat trofeul Concursului „Constantin Brăiloiu”, iar Mihăiță Zamă – premiul I la acordeon

0

Prima zi a primăverii a adus trofeul, în cadrul Concursului „Constantin Brăiloiu” – Ediția a V-a , Brașov, Tarafului „Ștefan Voievod”, coordonat de domnul profesor Sidor Rusu și frumoase rezultate la acordeon și canto tradițional:

  • Zamă Mihăiță – Premiul I;
  • Rădășanu Ștefan – Premiul II;
  • Călin Constantin – Mențiune;
  • Bucan Matia – Premiul II.

Coordonatori, domnii profesori Sidor Rusu și Daniel Miron. Felicitări tuturor!

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

  • Mihăiță Zamă – 40 de diplome în ani și premii la campionatul mondial

La doar 16 ani trăiește muzica așa cum alții își trăiesc copilăria: firesc, intens și cu o bucurie care se simte în fiecare notă. Elev în clasa a X-a, stabilit în Piatra-Neamț pentru a-și urma studiile, Mihăiță cântă la pian de aproape zece ani, iar acordeonul l-a cucerit de patru. Între timp, a devenit și compozitor, semnând lucrări nu doar pentru pian, ci și pentru muzică de cameră și orchestră simfonică — o maturitate artistică surprinzătoare pentru vârsta lui.

Provine dintr-o familie în care muzica se transmite din generație în generație, asemenea unei moșteniri prețioase. Este a patra sau chiar a cincea generație de instrumentiști. Tatăl său, profesor la Școala de Artă Sergiu Celibidache, cântă la trompetă, bunicul stăpânește trompeta, fluierul, trombonul și „cam tot ce se poate” în materie de instrumente de suflat, iar unchiul său dă viață clarinetului. Într-o familie în care alămurile au dominat de-a lungul timpului, Mihăiță a ales un alt drum: mai întâi pianul, apoi acordeonul.

Întrebat adesea ce ar alege între cele două instrumente, răspunsul lui vine fără ezitare: „E ca și cum aș alege între mama și tata”. Pianul îi oferă spațiul pentru a-și contura propriul univers componistic, mai aproape de muzica clasică pe care o iubește, în timp ce acordeonul îl apropie de rădăcini, de filonul tradițional și de energia folclorului pe care tatăl și bunicul său o poartă în suflet.

Un moment important din parcursul său este participarea la concursul Constantin Brăiloiu, dedicat folclorului românesc. A urcat pe scenă alături de taraful „Ștefan Voievod”, coordonat de profesorul său de acordeon, Sidor Rusu. Deși formula nu a fost completă — din cei aproximativ 20 de membri au participat 13 — rezultatele au fost remarcabile.

La secțiunea solo acordeon, trei elevi au reprezentat taraful, iar Mihăiță a obținut Premiul I, interpretând „Doina lui Luca Novac”, ”Melodia de ascultare” compusă chiar de profesorul său și „Țărănești de la Dolhasca”, semnată de Leonard Zamă, o rudă de-a sa.

Este al treilea an consecutiv în care Mihăiță pleacă de la acest concurs cu Premiul I, iar anul trecut taraful a câștigat și trofeul. Performanța s-a repetat și anul acesta — o continuitate care vorbește despre muncă, disciplină și pasiune.

În doar patru ani de studiu al acordeonului, Mihăiță a adunat aproximativ 40 de diplome și câteva trofee. A trecut și granițele țării, ajungând în Franța, la trofeul mondial, unde anul trecut a obținut premiul III, iar anul acesta premiul IV.

Un episod aparte s-a petrecut chiar la acest concurs: profesorul său a fost nevoit să participe la un concert comemorativ dedicat dirijorilor care au activat la Orchestra Barbu Lăutaru, ansamblu pe care l-a dirijat ani la rând. Astfel, Mihăiță a preluat bagheta, alături de colegul său, violonistul Mihai Abăloaiei. Pentru un adolescent de 16 ani, responsabilitatea nu a fost mică, însă, spune el cu modestie, „ne-am descurcat de minune”.

Au fost opt ore de drum cu trenul, emoții, oboseală și multă concentrare. Dar la final a rămas bucuria — acea stare limpede care confirmă că efortul a meritat.

Mihăiță Zamă nu este doar un elev talentat, ci un tânăr care își construiește, pas cu pas, propriul drum între tradiție și modernitate. Între pian și acordeon. Între moștenirea familiei și talentul său. Iar muzica, pentru el, nu este doar o pasiune — este felul său de a fi.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.