Expoziție de fotografie dedicată naturii sălbatice din Kenya

0

Începând cu data de 27 februarie, vă invităm la Muzeul de Științe Naturale Piatra-Neamț, să descoperiți frumusețea neîmblânzită a unei mici părți din continentul african prin intermediul expoziției „Safari în Kenya”, o incursiune fotografică spectaculoasă în ecosistemele protejate ale Kenyei.

Deși în limba swahili cuvântul „safari” se traduce simplu prin „călătorie”, în cadrul acestei expoziții termenul capătă o dimensiune aparte: o explorare vizuală a unei naturi vibrante și autentice, care ne invită să reflectăm asupra importanței protejării biodiversității la scară globală.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Imaginile expuse au fost surprinse în timpul călătoriilor autorilor în Kenya, țară care găzduiește unele dintre cele mai spectaculoase zone protejate din lume. Fotografiile oferă perspective unice asupra peisajelor și faunei din următoarele parcuri și rezervații naționale:

  • Parcul național Amboseli;
  • Rezervația națională Masai Mara;
  • Parcul național Lake Nakuru;
  • Parcul național Meru;
  • Rezervația națională Samburu;
  • Parcul național TsavoEast;
  • Parcul național Tsavo West.

Expoziția, al cărei curator este fotograful Dan Dinu, reunește cadrele a șase fotografi pasionați, membri ai Asociației Fotografilor de Natură din România, Forona: Costel Agache, Gabi Rusu, Florentina Tîlvîc, Mircea Sasu, Remus Munteanu și Roxana Badea.

Prin selecția de cadre prezentate, fotografii își propun nu doar să încânte privirea, ci și să tragă un semnal de alarmă asupra fragilității acestor habitate care merită să fie cunoscute și, mai ales, conservate pentru generațiile viitoare.

Expoziția a fost prezentată pentru prima dată publicului la ediția a 3-a a Lynx Festival, un eveniment cu participare internațională dedicat fotografiei și filmului documentar de natură care are loc anual, la începutul verii, la Brașov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.