Clubul BASSAI-DAI, premiat la Gala Sportului Nemțean 2025: tinerii campioni de pe Valea Muntelui, în lumina reflectoarelor

0

Sfârșitul de an aduce nu doar bilanțuri, ci și recunoașterea performanței. În cadrul evenimentului anual Gala Sportului Nemțean, organizat de Agenția Națională pentru Sport prin Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Neamț, în parteneriat cu Consiliul Județean Neamț, au fost premiați sportivii nemțeni care au obținut rezultate remarcabile pe plan internațional în 2025.

Printre laureații serii s-au numărat și reprezentanții Clubului Sportiv BASSAI-DAI, ale căror nume a fost rostit cu mândrie în fața comunității sportive nemțene. Sophia Berbeneciuc, Casiana Enache și Șerban Șchiopu, sportivi de pe frumoasa Vale a Muntelui, mai exact din comunele Borca și Poiana Teiului, au fost premiați alături de antrenorul lor, sensei Mihail Popa, pentru rezultatele obținute la Campionatul European de Karate WUKF. Performanțele lor au fost recompensate cu trofee și premii în bani, reflectând nivelul ridicat de pregătire și dedicare. Această recunoaștere vine ca o încununare a unui an plin de muncă, sacrificii și dedicare, în care sportivii clubului s-au remarcat nu doar prin rezultate, ci și prin atitudine, spirit de echipă și perseverență. Acești tineri talentați nu doar că au urcat pe podiumuri europene, ci au adus onoare și recunoaștere comunității din care provin, făcând cinste județului Neamț și României.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

„Ne bucurăm sincer pentru această distincție. Este o onoare să fim premiați la nivel județean și o confirmare că drumul pe care mergem este unul corect. Le mulțumesc sportivilor mei pentru efort, părinților pentru susținere și autorităților pentru apreciere,” a declarat sensei Mihai Iulian Popa.

Clubul Bassai-Dai continuă să fie un nume de referință în karate-ul românesc, iar premiile obținute la Gala Sportului Nemțean reflectă valorile pe care acest club le promovează: excelență, disciplină și respect.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.