Ediția cu numărul 57 a Sărbătorii Războienilor a adunat duminică (27 iulie) sute de oameni din toată zona în parcul cu tei, unde manifestările au debutat cu ceremonia militară, discursurile oficialităților și depunerea de coroane la monumentul închinat oștenilor căzuți în lupta de la Valea Albă.

Toți cei care au luat cuvântul – primarul, subprefectul, comandantului Batalionului 634 Infanterie și vicepreședintele CJ Neamț – au vorbit despre pagina de istorie, scrisă cu sânge, pe 26 iulie 1476, despre curaj, despre apărarea credinței și a neamului. Valori transmise deja generațiilor viitoare…
Militarii Batalionului 634 Infanterie din Piatra Neamț au încheiat ceremonia cu defilarea drapelului de luptă și a gărzii de onoare, urmărită, fotografiată și filmată din toate unghiurile de către participanții la eveniment.
A urmat lecția de istorie pe viu: confruntarea dintre răzeșii Măriei Sale și armata otomană. Bătălia – pusă în scenă de răzeșii de la Străjerii Cetății Neamțu și otomanii de la Ignis Vultus Iași – a fost explicată de părintele Gheorghe Marian Filip, chiar în timp ce se derula, pentru ca fiecare să înțeleagă cum și de ce a fost învins Ștefan cel Mare la Războieni.
Prin discursul său, primarul Bogdan Sebastian Țarălungă a (re)deschis cartea de istorie: ”După umilința suferită de otomani la Vaslui în 1475, sultanul Mahomed al II-lea decide să atace personal Moldova. În paralel, turcii cuceresc Crimeea transformând-o într-un stat vasal și lansând atacuri tătare asupra Moldovei din est, realizând în acest fel o confruntare disproporționată. Pentru a face față, Ștefan cel Mare cere ajutorul Europei creștine și recunoaște suzeranitatea regelui Ungariei Matei Corvin, primind promisiunea de sprijin militar. În ciuda acestor eforturi, rămâne singur în fața unei uriașe armate otomane de peste 160.000 de oameni ajutată și de 12.000 de ostași munteni trimiși de Laiotă Basarab. Ștefan adună în jur de 20.000 de ostași și aplică tactica pământului pârjolit, retrăgându-se strategic spre o poziție fortificată la Valea Albă, Războieni.

La 25 iulie 1476 el atacă avangarda otomană și o respinge, apoi se apără eroic în ziua următoare în fața atacului general al armatei otomane. Cu toate acestea, după introducerea ienicerilor și un atac personal al sultanului, moldovenii sunt învinși și se retrag. Deși învingător pe câmpul de luptă, Mahomed nu reușește să cucerească cetățile importante moldovenești de la Suceava sau Neamț și este forțat să se retragă, hărțuit de trupele lui Ștefan. Campania otomană se încheie fără nici un câștig teritorial, iar prestigiul lui Ștefan rămâne intact, Moldova rezistând în fața pericolului de a fi transformată în pașalâc. Astfel, victoria otomană a fost una strict militară, dar eșuată din punct de vedere strategic și politic. Pentru a cinsti jertfa, Ștefan cel Mare a ridicat aici, 20 de ani mai târziu, Mănăstirea Războieni, unde au fost așezate osemintele celor căzuți în luptă, formând astfel un mausoleu al celor adormiți. De aceea acest loc are o semnificație aparte, este un loc de sacrificiu, de credință și de continuitate. Peste veacuri, la sfârșitul secolului al XIX-lea, înaintașii noștri au simțit nevoia de a perpetua memoria acelor fapte glorioase. În semn de respect și de aducere aminte, ofițerii Regimentului 15 Dorobanți din Piatra-Neamț, alături de profesorul V.A Urechia au reușit să adune fonduri pentru ridicarea unui monument comemorativ. Lucrarea, realizată de sculptorul Veisenberger, a fost inaugurată în luna octombrie 1897, printr-o sărbătoare patriotică de mare înălțare sufletească. Această inițiativă a fost urmată, 6 ani mai târziu, de prima ediție a ”Sărbătorii Războienilor”, prilejuită de viziunea unui alt mare om al vremii, Spiru Haret, ministru al Cultelor și Instrucțiunii Publice. De atunci și până astăzi tronează în parcul cu tei simbolul rezistenței în fața problemelor de orice natură, un simbol al dârzeniei românilor”.

An de an, datorită organizatorilor – Primăria și Consiliul Local Războieni – precum și instituțiilor care sprijină acest eveniment unic în peisajul județului – Instituția Prefectului, Consiliul Județean Neamț și Garnizoana Piatra-Neamț, Sărbătoarea Războienilor reușește să fie o declarație de neuitare. Făcută cu solemnitate și cu iubire pentru țară.
Cristina Mircea









