Primăria Piatra-Neamț promovează padelul – un sport la început de drum

0

Un sport de rachetă, accesibil tuturor categoriilor de vârstă, foarte bun pentru socializare și pentru sănătate – cum l-a descris primarul Adrian Niță, începe să devină cunoscut și la Piatra-Neamț. Pentru a-l promova, primăria și consiliul local au încheiat un parteneriat cu Asociația Clubul Sportiv Orhideea, reprezentată de Marius Caia.

Proiectul pentru promovarea acestui sport se numește ”Circuitul național de padel Piatra-Neamț – noutate și eleganță” va conține o serie de 6 turnee, dintre care 3 vor fi strict pentru comunitatea locală. Ne dorim cât mai mulți participanți din Piatra-Neamț și din împrejurimi, și va fi complet gratuit ba, mai mult, la ora prânzului vom avea și un timp pentru socializare și o felie de pizza. Celelalte 3 turnee vor fi în circuitul național: 26-27 iulie, 2-3 august și 4-5 octombrie. Dacă la Piatra suntem la început, în orașele mari din țară – București, Iași, Craiova, Cluj, Brașov – deja comunitatea jucătorilor de padel este foarte mare. Am început și noi să creăm o comunitate, oamenii au început să vină la mișcare, ne-am dorit foarte mult să atragem și copiii, pentru că din păcate nu prea sunt tentați să facă sport”, a precizat Marius Caia.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Padel este un sport de echipă (de obicei jucat în sistem de dublu), care combină elemente din tenis și squash, fiind practicat pe un teren închis, înconjurat de pereți de sticlă și plasă metalică. Terenurile de padel (10x 20 m) sunt mai mici decât cele de tenis, ocupând aproximativ un sfert din suprafața acestora, iar Clubul Orhideea dispune de astfel de terenuri, dar și o suprafață generoasă de spațiu verde.

Primarul de Piatra-Neamț și-a propus să încurajeze oamenii de toate vârstele să facă sport, sens în care are în intenție mai multe proiecte privind infrastructura din domeniu: ”La Galleria Mall pe terenul pe care l-am preluat de la Ministerul Transporturilor o să construim și terenuri de padel. Totodată, în cartierul Vânători, după fosta groapă de gunoi, pe aproximativ 6,5 hectare vor fi două terenuri de fotbal, unul de rugby cu pistă de atletism cu 8 culoare, dar și terenuri de padel și baschet. Vrem să le oferim oamenilor o infrastructură sportivă pentru că momentan nu prea avem suficientă. Sala Polivalentă este inclusă într-un proiect, am aplicat deja la Ministerul Dezvoltării și vom vedea dacă vom reuși să obținem finanțarea pentru reabilitarea acestei săli la care, de la construire, nu s-a mai intervenit. Plouă în interior și avem foarte multe probleme în ceea ce privește consumurile din punct de vedere energetic și costurile foarte mari pentru întreținere. Iar dacă ne referim la fotbal, momentan copiii se înghesuie la terenul sintetic de la Ceahlăul, unde sunt zeci de grupe. Nu poți evolua dacă te antrenezi în permanență pe un sfert sau pe jumătate de teren. De asta sper ca pe viitor să avem ce le oferi, ca infrastructură, tuturor celor care doresc să practice sportul”.

Revenind la padel și la cei care ar dori să încerce sau să se înscrie la campionat, pe pagina Asociației Orhideea – disponibilă aici – se găsesc detaliile necesare.

Cristina Mircea

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.