12 gospodării din Ingărești – izolate, pompierii au pregătit barca pentru eventualele urgențe

0

În urma efectuării misiunii de recunoaștere în satul Ingărești din comuna Urecheni s-a constatat că 12 gospodării în care se află aproximativ 18 persoane sunt izolate, ca urmare a creșterii debitului râului Topolița.

Nu există posibilitatea accesului auto. Accesul se poate efectua doar pedestru, pe o punte pietonală care este în apă.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Începând cu ora 13:30 s-a întrunit Comitetul Local pentru Situații de Urgență al comunei Urecheni pentru a stabili măsurile ce se impun.

ISU Neamț va asigura cu un echipaj de pompieri din cadrul Detașamentului Târgu-Neamț cu o barcă pentru a interveni în eventualele solicitări.

Situația hidrometeorologică din județul Neamț – intervenții operative și date hidrologice oficiale

Ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice periculoase – ploi abundente și vânt puternic – înregistrate în cursul zilei de 28 mai 2025, autoritățile județene, prin Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” Neamț și în cooperare cu instituțiile cu atribuții în domeniu, au desfășurat o serie de intervenții operative pentru limitarea și înlăturarea efectelor negative:

Intervenții ISU Neamț:

  • DN 15B – în comuna Vânători Neamț, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil;
  • DN 15D – între localitățile Roman și Băcești, pentru îndepărtarea unui copac căzut pe carosabil;
  • În comuna Tarcău – pentru evacuarea apei dintr-un beci și din curtea unei gospodării din satul Straja;
  • În comuna Gâdinți – pentru evacuarea apei din curtea unei gospodării;
  • În comuna Pipirig – pentru evacuarea apei dintr-un beci și din curtea unei gospodării din satul Boboiești;
  • În comuna Girov – pentru evacuarea apei din curțile a patru gospodării.

În contextul avertizărilor hidrologice emise, ISU Neamț, împreună cu reprezentanți ai SVSU și SGA, au desfășurat misiuni de recunoaștere pe râurile Moldova, Bistrița, Bârlad, Râs și Trotuș.

Conform datelor transmise de Administrația Bazinală de Apă Siret la ora 12:00, mai multe cursuri de apă din județul Neamț au înregistrat valori apropiate sau peste cota de atenție:

  • Pe râul Moldova, la stația Tupilați, nivelul apei era de 198 cm, foarte aproape de cota de atenție de 200 cm.
  • Pe râul Ozana (Neamț), la stația Dumbrava, s-a înregistrat o cotă de 142 cm, comparativ cu cota de atenție de 150 cm.
  • Pârâul Agapia (Dalia), monitorizat la stația Filioara, a depășit cota de atenție de 150 cm, înregistrând 160 cm.
  • Râul Cracău a înregistrat depășiri la două puncte: 263 cm la Slobozia (peste CA 250 cm) și 240 cm la Magazia (peste CA 200 cm).
  • Pe râul Bistrița, la stația Frunzeni, nivelul a fost de 288 cm, apropiindu-se de cota de atenție de 300 cm.
  • De asemenea, pe râul Bicaz, la stația Tașca, s-a atins o cotă de 282 cm, depășind cota de atenție de 250 cm.

Aceste valori explică acumulările de apă care au afectat gospodării și infrastructură, justificând intervențiile prompte ale ISU.

Pompierii rămân mobilizați în teren, în regim de permanență, cu misiuni de monitorizare și sprijin pentru populație.

Recomandări pentru cetățeni:

  • Evitați zonele afectate de inundații;
  • Nu traversați râuri sau pârâuri învolburate, nici pe jos, nici cu vehicule;
  • Respectați indicațiile autorităților locale;
  • Pregătiți-vă pentru evacuare dacă situația o impune;
  • Deconectați energia electrică și gazele în caz de risc de inundație.

Informații utile: www.fiipregatit.ro

Urgențe: 112

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.