În cele două zile de când Moș Crăciun și cele 4 ajutoare ale sale îi întâmpină pe toți copiii, părinții și bunicii care trec pragul căsuței, s-a umplut tolba Moșului cu scrisorele și felicitări. Tărâmul de poveste îi încântă pe cei mici, dar le stimulează și curiozitatea. Unii vor să știe câți ani are Moșul, alții îl întreabă dacă el însuși primește cadouri…Dar sunt și copii care nu-și doresc nimic altceva decât să vină Moșul și la anul! Să-l vadă și să-i vorbească (știu ei sigur că le ține minte numele și povestea fiecăruia) și mai ales, să facă poze – prețioase amintiri.
Cu brad împodobit, luminițe strălucitoare, ursuleți de pluș, colinde, atelierul unde se pot confecționa decorațiuni și felicitări, Căsuța Moșului este magia de pe platoul Curții Domnești.

”Oamenii sunt minunați, sunt deschiși și intră în căsuța lui Moș Crăciun, doar cu sufletul. Nu știu ce se întâmplă în afara căsuței, dar în momentul în care intră aici, toți sunt copii”, spune Moșul.
Și, da! Adulții, care întreabă timid dacă pot face și ei poze cu Moșul, se bucură când brațele întinse vin spre ei – ca o chemare spre propria copilărie. Unii se uită cu coada ochiului și la măsuțele cu planșe de colorat… dar, totuși, cedează în favoarea celor mici.

Ajutoarele Moșului, frumoase, calde și zâmbitoare, reușesc cumva să fie atente la fiecare copil care intră în căsuță. Povestesc cu mare drag despre cel de-a treia experiență de la Piatra-Neamț, în cea mai frumoasă perioadă din an – sărbătorile de iarnă. Sunt din Iași și fac parte din Compania de dans The Sky – singura formație de dans irlandez și step din România.
Având deja ochiul format, ”spiridușii” au estimat că peste 800 de copii au trecut pe la Căsuța Moșului în zilele de 19 și 20 decembrie.
”Mereu vin alții, și alții. Îi ajutăm să facă felicitări, decorațiuni, să fie creativi. E clar că, în primul rând, vin pentru Moș, dar le place atmosfera și rămân la colorat. Îi fac Moșului felicitări cu inimioare și i le duc acolo la tron, în șosetă. E magie, e bucurie, până și părinții se simt copii aici. Iar noi nu știm când trece timpul. Deschidem căsuța la ora 15 și ni se pare că, foarte repede, se face ora 21. Rămânem până pe 26 decembrie, deci mai avem câteva zile în care ne putem întâlni cu copilăria, la Piatra-Neamț, în încântătoarea ei manifestare, la toate vârstele. E spiritul Crăciunului!”.
În seara de vineri, 20 decembrie, la Curtea Domnească s-au cântat superbe colinde românești.
Imediat după ce au coborât de pe scenă, micii artiști s-au dus la Căsuța lui Moș Crăciun. Și această vizită, de doar câteva minute, le-a înseninat seara la fel de mult cât aplauzele publicului, pe care le-au meritat pe deplin.

Înainte a ieși din lumea Căsuței, l-am întrebat pe Moș Crăciun care a fost cel mai neașteptat lucru care i s-a întâmplat, după vizita a peste 800 de copii. A zâmbit și a spus că a găsit și surprinzătoare, dar și amuzantă, în același timp, replica unui băiețel.
”I-am spus hotărât: eu te cunosc bine, știu că ești printre cei mai cuminți și ascultători copii, i-am enumerat o sumedenie de calități, iar la finalul discuției mi-a răspuns, cu toată încrederea: S-o crezi tu!. M-a amuzat enorm. Ce frumoasă și sinceră e copilăria!”
Cristina Mircea









