În uniformă, execută misiuni de ordine și siguranță publică. În timpul liber, își pune pe umeri un alt tip de responsabilitate: performanța sportivă. Bogdan este un jandarm cu peste 14 ani experiență în domeniul ordinii publice, cu experiență în sfera competițiilor de alergare si anduranță, un model de inspirație, nu doar pentru colegi, ci și pentru fiica sa de doar 5 ani, care îi este parteneră de alergare.
Bogdan, în vârstă de 35 de ani, face parte din colectivul Jandarmeriei Neamț și este un om pentru care disciplina, curajul și reziliența sunt principii de viață. Originar din apropierea orașului Fălticeni, județul Suceava, Bogdan a fost întotdeauna atras de sport, dar cariera de jandarm l-a făcut să-și dezvolte abilități fizice și mentale care l-au propulsat în competițiile de alergare.
Totul a început acum câțiva ani, când Bogdan a descoperit alergarea ca pe o formă de relaxare, prin care reușește să își depășească limitele: „Era o evadare din rutina zilnică, dar și o metodă de a-mi menține echilibrul fizic și psihic. Treptat, a devenit o pasiune care mi-a schimbat viața, iar cel mai mult îmi place să particip la cursele de anduranță, cele cu obstacole”.
Deși Bogdan reușește de fiecare dată să-și depășească limitele pe traseu, obținând recorduri personale tot mai bune, povestea sa devine cu adevărat unică prin parteneriatul cu fiica sa. În vârstă de doar 5 ani, participă la competiții de alergare destinate copiilor și își însoțește tatăl în antrenamente.
„Pentru ea, este o joacă. O motivez să participe, dar nu îi impun nimic. Mergem împreună și la antrenamente de jiu-jitsu tradițional, iar dânsa are și cursuri de înot și echitație când ne permite timpul, bineînțeles. Este important ca sportul să fie ceva ce iubește, nu o obligație, iar ea este mereu energică și dornică să exploreze lucruri noi”, mărturisește Bogdan, vizibil emoționat.
Povestea lui Bogdan este o lecție despre echilibru, dedicare și bucuria de a împărtăși pasiuni cu cei dragi. Într-o lume tot mai grăbită, ei reușesc să arate că timpul petrecut în familie, combinat cu un stil de viață activ, este cheia către o viață împlinită.
Compartimentul Informare, Relații Publice și cu Publicul








