Situația specială din comuna Tarcău se menține și după alegerile locale, la care localnicii l-au votat pe Manole Dănuț Fîrțală, deși se afla la arest pentru fapte de corupție. În momentul de față, nu există un consiliu local legal constituit și nici nu se știe cum va funcționa primăria, în condițiile în care primarul are interdicția de a-și exercita funcția. ”Situația specială” recentă a fost generată de faptul că un consilier local și-a luxat piciorul și nu s-a putut prezenta la ședința solemnă de constituire a CL.
”Din totalul de 83 de consilii locale municipale, orășenești și comunale numai în cazul comunei Tarcău a fost necesară convocarea aleșilor locali într-o nouă ședință solemnă de constituire (pentru data de 11 noiembrie 2024, ora 11), motivat de faptul că numărul consilierilor locali care au depus jurământul a fost mai mic decât primul număr natural strict mai mare decât jumătate din numărul membrilor consiliului local stabilit prin ordin de către prefect (din numărul total de 13 consilieri locali stabilit de către prefect prin Ordinul nr. 143 din 9 aprilie 2024 au depus jurământul doar 6 consilieri locali)”, se arată în nota Prefecturii Neamț referitoare la ședințele solemne de constituire a consiliilor locale.
Pe lângă cei 6 consilieri locali, a depus jurământul și primarul care așteaptă acum decizia magistraților cu privire la situația lui juridică. În ziua de 11 septembrie, Curtea de Apel Bacău a decis să-l pună în libertate pe Dănuț Fîrțală, dar l-a plasat sub control judiciar pentru 60 de zile, cu obligația de a nu depăși limita teritorială a județului Neamț, de a nu comunica cu persoanele care au calitatea de martori în dosar și de a nu exercita funcția de primar. Dacă-i va fi prelungit controlul judiciar, Primăria Tarcău va funcționa cu un viceprimar, care poate fi ales dacă două treimi dintre consilieri convoacă o ședință de CL, și cu secretarul general care, probabil, va primi atribuții în plus.
Dacă edilul va scăpa de controlul judiciar, își va putea exercita funcția și atunci instituția ar putea funcționa în conformitate cu prevederile Codului Administrativ. Și, de preferat, cu mare grijă la prevederile Codului Penal.
Cristina Mircea







