Un copil de 9 ani, din Dumbrava Roșie, a fost lovit ieri (20 august) de un cablu de comunicații rupt de un utilaj al primăriei. Incidentul s-a petrecut la orele amiezii, băiețelul fiind pe stradă, cu bicicleta.
Mama copilului: ”M-a sunat speriat că un cablu a căzut peste el. Era aproape de poartă, m-am dus repede, iar domnul de pe buldoexcavator nici nu a stat să vadă ce s-a întâmplat, dacă e lovit copilul și cât de grav. M-am dus după el și l-am oprit: ”Domnule, ați rupt un fir și a căzut peste un copil!”. ”Și eu ce să-i fac?”. Și a plecat iar, foarte revoltat. Când am văzut că nu-i pasă deloc, am sunat la poliție. Oricum mergea cu viteză, l-am văzut când a trecut prin fața porții. Polițistul care a venit la fața locului mi-a spus că, până la vârsta de 14 ani, copiii trebuie supravegheați pe drumurile publice, dar era pe stradă, aproape în fața casei, nu pe drumul național. Iar domnul de pe excavator a spus că băiatul s-a împiedicat de cablu și s-a lovit, dar nu este adevărat, el nu a căzut de pe bicicletă, cablul a căzut peste el. Bineînțeles că au venit 3 mașini cu angajați de-ai primăriei acolo, nu știu de ce, eu am plecat cu copilul la spital. Cât eram la UPU, a ajuns și șoferul să-i ia sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Avea o sticlă de un litru jumătate cu apă și tot bea. Incidentul s-a întâmplat la ora 13 fără 8 minute și el a venit la recoltat probe la 15,30”.

În timp ce era la spital, mama a fost sunată de polițistul de la Poliția Piatra-Neamț, care a fost la fața locului. Era nemulțumit că a vorbit cu presa și a anunțat-o, din nou, că poate fi amendată pentru că și-a lăsat copilul nesupravegheat. În plus, a chemat-o să dea o declarație, la sediu, după ora 21.
Precizările IPJ Neamț: ”La data de 20 august a.c., polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra-Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe strada Zorelelor, din localitatea Dumbrava Roșie. În urma verificărilor efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că, în timp ce un bărbat, în vârstă de 30 de ani, conducea un buldoexcavator, a agățat cu brațul utilajului un cablu pentru rețeaua de comunicații. În cădere, cablul a acroșat un minor în vârstă de 9 ani, care a fost transportat la o unitate medicală. Conducătorul vehiculului a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o concentrație de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză, polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”.
Concluzii: Până ce angajatul Primăriei Dumbrava Roșie va răspunde, dacă va răspunde în vreun fel, pentru că a condus ușor băut și a rupt cablul, se impune – clar – sancționarea mamei. Există bază legală, există voință, există putință! În fond, polițistul are dreptate! Dacă mama ar fi fost lângă copil, ar fi putut, dintr-o mișcare rapidă, să prindă cablul înainte să-i lovească băiatul. Ba chiar putea să anticipeze și să-l oprească pe șofer la timp! Iar dacă băiatul ar fi avut 14 ani și, implicit, dreptul de a se afla pe stradă, ar fi fost accidentat legal, nu așa oricum!
Cristina Mircea
N.B. Șoferul nu are 30 de ani, așa cum a comunicat IPJ Neamț, ci aproape dublu. Eroare! Așa pățești când te cramponezi de vârstă!







