Ajunsă la ediția cu numărul 56, Sărbătoarea Războienilor va împleti și în acest an ceremonia militară (unica din mediul rural), lecția de istorie predată pe viu de Străjerii Cetății Neamț și ”turcii” lui Mahomed al II-lea (“Ignis Vultus” din Iași), și spectacolul în care vor evolua 80 de soliști și dansatori din Războieni, Tupilați, Ștefan cel Mare, Dragomirești, Păstrăveni, Bicaz și Piatra-Neamț.
Manifestările vor începe de sâmbătă (27 iunie), când va avea loc o depunere de coroane la troița din satul Valea Albă, punctul ”La Cetățuie”, urmată de o slujbă de pomenire a eroilor.
Duminică dimineață, de la ora 8, va începe slujba religioasă la Mănăstirea Războieni, iar de la ora 11,30 – ceremonia militară, organizată de militarii Batalionului 634 Infanterie ,,Mareşal Józef Piłsudski” din Piatra Neamț, în colaborare cu Primăria Războieni.

”Va fi un ceremonial cu depunere de coroane, cu ocazia împlinirii a 127 de ani de la ridicarea de către ofiţerii Regimentului 15 Dorobanţi din Piatra Neamţ a monumentului dedicat eroilor de la Valea Albă – în urma luptelor din 26 iulie 1476, unde, marele Ştefan Voievod a susţinut una din cele mai mari bătălii ale sale împotriva armatei otomane, condusă de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului. Atribuirea denumirii de ,,Războieni” Regimentului 15 Dorobanţi, prin Înaltul Decret nr.2329 din 11 iulie 1891, a determinat multe preocupări pentru adâncirea cunoaşterii acestui moment important al trecutului militar naţional”, a precizat plutonierul adjutant principal Vasile Vânău, ofiţer de informare şi relaţii publice la Batalionul 634 Infanterie „Mareşal Józef Piłsudski”.

Reconstituirea crâncenei lupte dintre moldovenii lui Ștefan și turci va aduce în atenția asistenței ziua de 26 iulie 1476, când otomanii au dorit să-și ia revanșa pentru umilitoarea înfrângere de la Vaslui din anul 1475 în fața oștirii lui Ștefan cel Mare. Este ziua care a pus comuna Războieni – localitate a cărei istorie s-a scris cu sângele oștenilor Măriei Sale – pe harta marilor fapte de vitejie ale moldovenilor.

Programul va continua cu un spectacol de excepție, la care sunt invitați – ca în fiecare an – toți cei care doresc să fie alături de comunitatea aflată la ceas de sărbătoare și să urmărească evoluția unui număr record de soliști și dansatori.
”Bucurându-se de prezența unui număr mare de spectatori, de o bună organizare și o sonorizare profesionistă, Sărbătoarea Războienilor a devenit locul preferat al artiștilor și grupurilor de amatori, pentru desfășurarea actului artistic. Vă așteptăm cu drag în parcul cu tei să ascultați, să încurajați și să aplaudați toți acești participanți entuziaști care vor cânta și dansa, pentru a ne încânta și bine dispune”, a precizat bibliotecarul Dan Lupei.







