Un fost polițist cere anchetarea șefului Poliției Rutiere Neamț

2

Rămas fără permis pentru o depășire de viteză de acum 5 ani, un fost polițist din Piatra-Neamț cere suspendarea din funcție a comisarului șef Bogdan Paleu, șeful Serviciului Poliției Rutiere, dar și anchetarea lui pentru represiune nedreaptă, cercetare abuzivă, tortură, supunere la rele tratamente și înșelăciune. Mihai-Ovidiu Beleuț s-a adresat cu o plângere penală Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț (care a trimis-o ulterior la Bacău) și, în paralel, a sesizat inspectorul șef al Poliției Neamț, căruia i-a solicitat să ia măsuri administrative împotriva șefului SPR și a agentului care i-a reținut permisul.

Pe scurt, Mihai-Ovidiu Beleuț a rămas fără permis în anul 2024, pentru că a depășit viteza legală… în anul 2019. În plus, s-a ales cu un dosar penal: ”Am fost sancționat cu avertisment și suspendarea permisului pe o perioadă de 90 de zile, pentru depășirea limitei de viteză, în ziua de 25 iunie 2019. Am contestat sancțiunea, instanța mi-a respins cererea pe 19 noiembrie 2019, iar hotărârea a rămas definitivă, prin neapelare, pe 20 decembrie 2019. Eu în termen de 15 zile după ce s-a pronunțat hotărârea, am început să ispășesc alea 90 de zile de suspendare și, pentru că nu am predat permisul, încă 30 de zile în plus. Atunci trebuia să fiu suspendat, nu în august 2020. La data de 7 martie 2024, deci după 5 ani, am primit prin poștă o adresă de la Serviciul Poliției Rutiere Neamț, prin care mi se aducea la cunoștință faptul că mi se suspendă dreptul de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile. M-am prezentat la sediul Serviciului Poliției Rutiere, unde am fost informat că figurez cu permisul suspendat, drept pentru care în ziua de 18 martie am depus la secretariatul serviciului o adresă prin care am cerut anularea măsurii dispuse împotriva mea. La aceeași dată, am solicitat și radierea unei alte contravenții pe care am contestat-o, instanța a anulat procesul verbal, dar nimeni de la Serviciul Poliției Rutiere n-a observat această neregularitate. În zilele de 22 și 23 martie am fost din nou la ghișeul Serviciului Rutier și am fost informat că nu mai figurez cu dreptul de conducere suspendat în evidența informatizată. Ulterior, în intervalul 17 mai – 4 iunie 2024, am fost apelat telefonic în repetate rânduri de către agentul Ionuț Dumitrache, care mi-a cerut să mă prezint la sediul SPR, pentru că este posibil să îmi facă dosar penal pentru că am condus fără drept în luna august a anului 2020. Între timp am primit și o invitație și în data de 7 iunie, ora 14 m-am prezentat la sediul SPR, unde agentul Dumitrache mi-a reținut permisul de conducere, fără să fi respectat pașii legali care prevăd citarea persoanei și nu invitarea, aducerea la cunoștință a calității de suspect și abia după aceea reținerea permisului. Ei vor să mă audieze ca suspect, dar încă nu au procedură de suspect”.

mostbet mostbet az mostbet mostbet az pin up pin up az mostbet pin up mostbet mostbet

Dincolo de pașii procedurali, asupra respectării cărora se va pronunța procurorul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț, problema de fond rămâne încadrarea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce, după contravenția din 2019 și contestația respinsă de instanță.

Comisarul șef Bogdan Paleu susține că polițiștii n-au greșit: ”Domnul Beleuț a pierdut procesul și nu a venit cu hotărârea judecătorească definitivă, să predea permisul. În 2019, la sfârșitul lui iulie, s-a modificat Codul rutier, inclusiv prevederile în cazul contestațiilor. În situația în care conducătorul auto pierde procesul suspendarea se reia de drept, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești, dar nu mai târziu de a 30-a zi. Iar dacă nu predă permisul, perioada de suspendare se majorează, fără altă formalitate, cu 30 de zile. Noi am constatat anul acesta, prin primăvară, că el a pierdut în 2019, pentru că nu putem prelucra toate hotărârile judecătorești în momentul în care le primim, au prioritate oamenii la ghișeu. Am constatat în februarie și am făcut mențiunea în baza de date, adică i-am menționat perioada de suspendare de 3 luni, plus o lună majorarea și am constatat că în această perioadă, când i-a fost suspendat dreptul, dumnealui a condus între timp, motiv pentru care am făcut o sesizare pentru dosar penal. Dumnealui nu înțelege prevederea asta și spune că datorită faptului că a fost depistat anterior intrării în vigoare a acestor modificări, beneficia de alte prevederi legale și perioada de suspendare trebuia să curgă de la alt moment. Noi, în toate cazurile, am luat ca perioadă de referință data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești și am aplicat normele legale în vigoare. Dumnealui susține că trebuiau aplicate alte norme, în vigoare la data săvârșirii faptei, ceea ce este greșit.

Discutăm despre sute de hotărâri judecătorești, noi lucram la compartimentul acela cu 4 oameni și am rămas cu 2. Am prelucrat hotărâri din 2019, care se prescriau anul acesta, nu avem timpul fizic să le operăm în momentul în care le primim, iar legea nu prevede niciun termen. Unii sunt nemulțumiți că li s-a aplicat suspendarea așa de târziu, alții spun că a fost greșeala lor. În cazul domnului Beleuț nu suspendarea este problema, ci faptul că în perioada aia el a condus și i s-a întocmit dosarul penal. Dumnealui a mai avut și alte procese pe care le-a pierdut, a venit și a predat permisul. De data asta a sperat că noi n-o să mai operăm sentințele vechi. Nu e singurul pe care l-am deranjat. Sigur, își poate susține și-și poate argumenta punctul dumnealui de vedere, dar dumnealui încearcă să amenințe cu aceste plângeri. Va constata un procuror dacă am eu dreptate sau are dumnealui”.

De fapt, doi procurori vor trebui să se pronunțe cu privire la cine are dreptate: unul de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piatra-Neamț care va stabili dacă Mihai-Ovidiu Beleuț este vinovat pentru infracțiunea de conducere fără permis și al doilea, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, care va decide dacă acuzațiile aduse polițiștilor rutieri sunt fondate. Și cum o butadă celebră spune că ”unde-s 2 juriști, sunt 3 păreri” nicio surpriză nu este exclusă!

Cristina Mircea

2 COMENTARII

  1. Ce anomalii ar trebui corectate:
    1. Nu e normal sa fii judecat după norme ulterioare faptei produse
    2. Operarea după 5 ani de către Poliție denotă ineficiență sau lipsă de dotare
    3. Dacă se judecă după noi norme, ulterioare faptei produse, petentul are drept la un nou proces.
    4. Nu sunt sigur dar se poate discuta și despre prescriere ?
    5. Poliția spune că dl. Beleuț ar fi circulat în perioada în care exista suspendare. Aici se ridică 2 probleme: I. Poliția recunoaște ca a fost validă o suspendare la care s-a adăugat o lună … dar mai cere încă o suspendare pentru aceeași faptă
    II. Poliția spune că dl. Beleuț ar fi circulat în timpul primei suspendări (care de fapt este ce normală) – ce probe aduce?
    6. Mie mi se pare că seamănă cu o execuție. Ca și simplu cetățean, aș vrea pe de o parte să văd că nu este singurul caz, așa cum se pretinde.
    7. Lipsa procedurilor duce la aplicarea legii în mod diferit de către structuri teritoriale identice dar din alte zone
    8. Șeful IGP ar trebui să controleze activitatea din Neamț pentru că ei înșiși (IPJ) susțin că sunt defazați cu 5 ani.

  2. Tipic polițienesc, adică interpretăm legea tot timpul în defavoarea cetățeanului, implacabili precum destinul. Dacă omul ar fi condus în cele 90+30 de zile de după rămânerea definitivă a hotărârii prin care i s-a respins contestația, i se făcea dosar penal și era condamnat, pentru că, potrivit legii, suspendarea permisului opera de drept din acel moment, adică din decembrie 2019, fără vreo altă formalitate din partea poliției. Ei bine, chiar dacă omul nu a condus în acea perioadă, vine poliția rutieră (cu reguli interne create de șefii ei semi-zei, adăugate la lege) și îi spune că, de fapt, suspendarea operează când vrea mușchii ei, adică după cinci ani și na, că l-am prins că a condus în timpul suspendării, adică e infractor. Pe noi, cetățenii, nu ne interesează că ei au multe hotărâri judecătorești de implementat și nu au destui angajați, ei trebuie să aplice legea întocmai. Oricum, chiar dacă are dreptate, omul își va mai vedea permisul după alți doi-trei ani, atâta cât vor dura procedurile birocratice ale lui pește prăjit și dacă tot a făcut el plângeri și s-a adresat și presei, mai de-a naibii îl vor încurca.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.